În istoriografia românească "de masă", interesul pentru romani, ca strămoşi ai românilor, este menţinut la un nivel ridicat. Iar literatura de specialitate din România este încă tributară, în mare măsură, unei viziuni "evenimenţiale", care caută să stabilească nişte "momente de ruptură", pentru a departaja epoci întregi. În Occident, însă, de mai multe zeci de ani, mai ales în ţările francofone, a apărut o abordare care pune accentul pe marile tendinţe, care se conturează în perioade de lungă durată şi în care istoricii explică mult mai clar, inclusiv în şcoli, caracterul pur convenţional al multor datări. Iar căderea Imperiului Roman de Apus, prin detronarea împăratului Romulus Augustulus, face parte din categoria acestor evenimente susceptibile de multe interpretări. Multe cărţi ori articole prezintă evenimentul din anul 476 drept unul catastrofic, ce marchează sfârşitul Antichităţii. În jurul detronării lui Romulus Augustulus s-au creat numeroase mituri, care au generat inclusiv producţii cinematografice. Fără vreo judecată de valoare, iată trei mituri legate de acest eveniment.

Romulus Augustulus a fost ultimul împărat roman

Domnia lui Romulus Augustulus a început în anul 475, când patricianul Orestes l-a proclamat împărat pe fiul său. Acesta mai domnea doar asupra unei părţi a Italiei şi în sudul Galiei. Însă, în 476, un general germanic, Odoacru, l-a detronat pe Romulus Augustulus şi a trimis însemnele puterii imperiale în Constantinopole, în Imperiul Roman de Răsărit. Odoacru a creat un stat propriu în Italia. Însă există unii istorici care consideră drept inexactă această prezentare a faptelor. Ei insistă asupra faptului că ultimul împărat roman a fost, de fapt, Iulius Nepos. Acesta a domnit în capitala Imperiului Roman de Apus, Ravenna, doar în perioada 474 - 475. Atunci când patricianul Orestes a proclamat detronarea lui Iulius Nepos,