CAPITOLUL II. În care profesorul FAD devine Fifi, le dă lui Bubu şi Lulu bibliografia suplimentară, apoi este interogat de către şeicul Abdalah
În zilele care au urmat, profesorul FAD, obiectul planurilor de cucerire ale celor două amazoane, plus Jennifer Leontovici şi jumătate din anul II franceză, a fost ca pe pilot automat. Mergea la şcoală, se-ntorcea, mînca, fuma – ajunsese cu fumatul aproape de cota maximă, la 28 de ţigări pe zi –, se-nchidea la el în cameră şi zăcea. N-avea chef să citească nici măcar „Libertatea”, „România literară”, „Dilema Veche” sau „Playboy”, pe care le mai cumpărase doar în virtutea inerţiei. Aştepta ceva. Desigur, cursul de joi, de la 4.30 după-amiază, din T.P. 11. Dar de ce? Să facă semioza relaţiei lui Marcel cu Albertine, obligatoriu. Poate şi a lui Odette şi cu Swann. Apoi, să analizeze în profunzime dorinţa patrulateră, chiar hexagonală... Şi pe urmă? Să afle numele celor două studente silitoare, dornice de bibliografie suplimentară, cea blondă şi cea brună, apoi să mai mănînce un biftec tartar... Desigur. Dar cum? Nu-şi dădea exact seama. Confuzia a crescut, adăugîndu-i-se şi o panică difuză cînd, miercuri, după masa de seară, mama lui, doamna Eufrosina Angelescu Dragolea, i-a spus, cu o voce tremurîndă, dar fermă: – Florinel mamă, mîine la şapte, după curs, te-aştept acasă. Trebuie neapărat să mergem în vizită la tanti Caliopi... O ştii, Caliopi Merdenachis, prietena mea din generală. Săraca, e singură, i-a murit bărbatul de leucemie, un an s-a chinuit cu el. Doamna Eufrosina simţise că nu-i ceva în regulă cu cursul de joi sau, pur şi simplu, avea de mult programată vizita? Cine poate să ştie? Cert este că, deşi enervat, enervare tradusă prin aprinderea celei de-a 29 ţigări din ziua respectivă, Florinel n-a spus decît: – Da, mama, desigur. Şi, stingînd ţigara abia aprinsă, s-a dus la el în cameră. Joi, 17 mai 2006,
