Pentru cei mai mulţi dintre noi, internetul a devenit la fel de important precum aerul pe care îl respirăm. De altfel, acesta ar fi unul dintre ultimele lucruri la care oamenii ar alege să renunţe în cazul în care ar trebui să îşi reducă semnificativ cheltuielile, arată un studiu realizat de Ericsson.
Specialiştii Ericsson ConsumerLab au analizat, la sfârşitul anului 2011 evoluţia industriei de telecomunicaţii şi au identificat zece tendinţe care vor caracteriza anul 2012.
1. Conectivitatea, regina industriei - Odată ce s-au conectat la Internet, utilizatorii spun că acesta ar fi unul dintre ultimele lucruri la care ar alege să renunţe în cazul în care ar trebui să îşi reducă semnificativ cheltuielile.
2. Oricine poate deveni un furnizor de servicii - Cererea pentru servicii noi este în continuă creştere. Datorită Internetului, atât companiile, cât şi consumatorii pot inventa în mod constant soluţii noi, cum ar fi aplicaţii noi, care să răspundă nevoilor curente.
3. Instrumentele de social media redefinesc modul de transmitere a informaţiei şi industria media - Social media este responsabilă pentru apetitul tot mai mare al publicului pentru poze, clipuri video şi muzică disponibilă online. În prezent, instrumentele şi site-urile sociale ajută utilizatorii să determine cât de relevante sunt ştirile pentru ei, oferindu-le un plus de libertate în a le comenta şi discuta cu alţii.
4. Telefoanele mobile joacă un rol semnificativ în viaţa noastră de zi cu zi - Din ce în ce mai des, utilizatorii se arată interesaţi de servicii mobile din zone geografice apropiate sau de servicii locale. În plus, dacă 90% dintre utilizatorii de smartphone-uri chestionaţi de Ericsson au declarat că nu se despart în nici un moment de telefoanele lor mobile, doar 80% dintre ei au spus acelaşi lucru despre bani.
5. Transparenţa devine mai importantă decât confi