Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul ministru al Economiei: "Sunt mândru că plec (...) Colegii de la presă poate să zâmbească că am spus asta"

Publicat in Romania Libera, vineri 10 februarie 2012 · ·

Fostul ministru al Economiei Ion Ariton a declarat, la predarea mandatului, că este "mândru" că pleacă de la conducerea instituţiei şi că fostul guvern "a făcut multe" pentru România, dar era momentul unui "pas înapoi", potrivit Mediafax.

"Sunt mândru că plec, că am făcut parte dintr-un guvern care a făcut multe pentru România. Îmi pare bine că este continuitate în această direcţie. Era momentul să facem un pas înapoi, ne-am făcut datoria", a afirmat Ariton.

Ulterior, în aceeaşi propoziţie, Ariton a făcut un dezacord între subiect şi predicat, dar şi o cacofonie, afirmând "colegii de la presă poate să zâmbească că am spus asta".

Aceasta a fost a treia întâlnire a lui Ariton cu presa de la instalarea în funcţie, în septembrie 2010.

Pe de altă parte, el a arătat că România are creştere economică de patru trimestre consecutiv, iar FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială au apreciat ca foarte bună evoluţia Ministerului Economiei.

"Ne-am atins toate ţintele. Le mulţumesc tuturor colaboratorilor. Am încrederea şi convingerea că noul ministru va avea cu această echipă pe care o las în urma mea rezultate foarte bune. Nu este o perioadă uşoară. Vă doresc succes. Sunt convins că veţi obţine ce v-aţi propus", i-a transmis Ariton noului ministru al Economiei, Lucian Bode.

Fostul ministru al Economiei Ion Ariton a declarat, la predarea mandatului, că este "mândru" că pleacă de la conducerea instituţiei şi că fostul guvern "a făcut multe" pentru România, dar era momentul unui "pas înapoi", potrivit Mediafax.

"Sunt mândru că plec, că am făcut parte dintr-un guvern care a făcut multe pentru România. Îmi pare bine că este continuitate în această direcţie. Era momentul să facem un pas înapoi, ne-am făcut datoria", a afirmat Ariton.

Ulterior, în aceeaşi propoziţie, Ariton a făcut un dezacord între subiect şi predicat, dar şi o cacofonie, af

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Foști șefi din SRI, anchetați de DNA într-un dosar de corupție. Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, în vizorul procurorilor

Press Alert acum 57 minute
Florian Coldea (dreapta) Generalii Florian Coldea și Dumitru Dumbravă sunt chemați joi la DNA. În dosar mai este audiat și avocatul Doru Trăilă, apropiat al lui Dumbravă. Omul de afaceri Cătălin Hideg a depus denunț la DNA. Generalul în rezervă Dumi

Nicolae Ciucă: România SUSȚINE deschis Republica Moldova şi Ucraina în aspiraţiile lor europene

Gandul acum 40 minute
România susţine deschis Republica Moldova şi Ucraina în aspiraţiile lor europene, a transmis joi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, avertizând că „acest drum nu e deloc uşor”. Prezent la Black Sea and Balkans Security Forum, de la Bucureşti, Nic

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Mediafax acum o ora
Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, majorarea cu 10%, în două tranşe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechităţi existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

A murit actorul Costel Constantin, la vârsta de 81 de ani. Mesajul lui Ion Iliescu

Mediafax acum 3 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani. Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, a postat pe blogul său un mesaj emoţionant. „Am aflat cu tristeţe că ultimul „Apus de soare” al lui Costel Constantin nu mai e doar numele unei pie

Premierul ucrainean Denîs Șmîhal, mesaj către București: Avem nevoie de sisteme Patriot, sperăm că România va putea să îşi aducă o contribuţie

HotNews acum 28 minute
Premierul ucrainean Denîs Șmîhal a spus joi, în cadrul unui mesaj video pentru un forum de securitate de la București, că țara sa are nevoie de sisteme antiaeriene Patriot, iar România ar putea contribui. Premierul ucrainean Denîs ŞmîhalFoto: JOHN T

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Ana Blandiana, recompensată cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru 2024

Press Alert acum 22 minute
Foto: Arhivă Poeta Ana Blandiana, născută la Timișoara acum 82 de ani, a fost recompensată joi cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru anul 2024, informează EFE. Juriul subliniază că, „prin poezia sa nestăpânită, (Ana Blandiana) a da

Ciolacu, despre protestele aparatului de lucru al Guvernului: Susţin că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună. Cred că putem găsi soluţii pentru structuri de personal mai suple / Ministerele să finalizeze reorganizarea

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a criticat, joi, protestul angajaţilor din aparatul de lucru al Guvernului, el arătând că ”sunt angajaţi care protestează susţinând că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună”. ”Cred că atât la Guvern, cât şi

Nou termen în dosarul accidentului din 2 Mai. Vlad Pascu a refuzat să dea declaraţii

Mediafax acum 50 minute
Dosarul în care doi tineri au murit în accidentul provocat de Vlad Pascu în 2 Mai a fost preluat de un alt judecător, Carmen Berevoianu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost recuzată de familiile victimelor. Familia celor doi tineri ucişi a

Grindeanu: Am avizat astăzi proiectul Drumului Expres Focşani - Brăila

Mediafax acum o ora
„Am avizat astăzi proiectul Drumului Expres Focşani - Brăila”, scrie pe facebook Sorin Grindeanu. El precizează că după avizarea indicatorilor tehnico-economici în Consiliul Tehnico Economic (CTE) al Ministerului Transporturilor urmează avizarea în

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

27°
joi

13°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°