Există o tendinţă mai veche în analizele care se fac despre Republica Moldova, semnate de specialişti autohtoni sau din capitalele ţărilor vecine: de a se judeca situaţia preponderent în termeni geopolitici. Chişinăul e plasat pe o linie a confruntărilor Est-Vest, cu un deznodământ imprevizibil. Iată că şi agenţia americană Stratfor, într-un studiu recent, vorbeşte despre Republica Moldova ca despre un stat mic, fragil, disputat de marile puteri.

Mai mult, experţii agenţiei conchid: „Impasul politic, teritorial şi geopolitic al Republicii Moldova va continua până când o putere externă nu va fi în stare să dea piept cu Federaţia Rusă, mai degrabă prin „hard power", decât prin „soft power". Cu alte cuvinte, suntem invitaţi să ne considerăm un teatru de război între ruşi şi occidentali, în care cuvântul nostru, al „indigenilor", nu are nicio valoare.

Mărturisesc, m-am săturat de discursuri geopolitice. Sigur că fixarea noastră pe hartă nu poate fi ocultată. Dar în această veşnică lamentaţie pe tema „ghinionului istoric" dispare responsabilitatea noastră ca indivizi şi comunitate. A vorbi mereu despre presiuni externe înseamnă a fabrica scuze pentru laşitatea şi mediocritatea guvernanţilor noştri şi a ne trece cu vederea defectele naţionale. Şi ţările baltice - dacă tot vorbim de „perfidia hărţilor" - au fost o monedă de schimb în jocurile celor mari, dar au reuşit să-şi asume cu luciditate destinul şi, mai ales, au deprins exerciţiul bunei autoguvernări. Şi acolo ruşii au cotropit, asasinat, deportat şi deznaţionalizat, însă, o dată redevenite libere, aceste popoare au demonstrat că-şi merită independenţa.

Cine ne împiedică (ce putere străină?) să furăm mai puţin, cine ne obligă să ne jefuim ţara, ca „slugi ale poporului", de parcă ar fi un teritoriu ocupat? Ce „spioni" ne îndeamnă să corupem funcţionari publici, să dăm salarii în plic angajaţilor, fent