Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consiliul Local şi-a dat OK-ul pentru cel de-al treilea parc industrial

Publicat in Bihoreanul, vineri 10 februarie 2012 ·

În şedinţa extraordinară de joi, aleşii orădenilor şi-au dat acordul de principiu pentru înfiinţarea celui de-al treilea parc industrial al oraşului.

Înfiinţarea Parcului Industrial Eurobusiness III este necesară mai ales în perspectiva dezvoltării oraşului, dar şi datorită interesului crescut al investitorilor faţă de viaţa economică din municipiu, unii fiind interesaţi de zona veche industrială din Oradea, afirmă reprezentanţii municipalităţii.

Amplasamentul va fi pus în valoare prin modernizarea drumului uzinal, care porneşte din sensul giratoriu de la intrarea în parcul industrial Eurobusiness I din Şoseaua Borşului şi ocoleşte zona industrială pentru a străbate cartierul Episcopia cu ieşire în strada Uzinelor în dreptul UAMT. Acest parc industrial are avantajul strategic al proximităţii liniei ferate şi a drumului internaţional E6, fapt care îi face pe reprezentanţii municipalităţii să fie încrezători în şansele de atragere a investitorilor.

"Pentru a avea câştig de cauză în competiţia pentru atragerea companiilor din afara oraşului, care să investească în Oradea, era nevoie să le putem oferi amplasamente ieftine, cu infrastructura asigurată în condiţii avantajoase", a spus primarul Ilie Bolojan.

Pentru îndeplinirea formalităţilor necesare obţinerii titlului de Parc Industrial consilierii locali au mandatat societatea SC Eurobusiness Parc Oradea SRL, proprietatea municipiului Oradea, care va începe procedura de înfiinţare a Parcului Industrial III în perioada imediat următoare.

După cum se ştie, administraţia locală a înfiinţat primul parc industrial orădean în anul 2008, iar terenul de 24 de hectare de pe strada Ogorului, destinat celui de-al doilea parc industrial, a fost preluat de municipalitate anul trecut. Primăria nu poate, însă, să se folosească de terenul de la fostul tancodrom fiindcă săptămâna trecută a fost chemată în i

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav pe o șosea din Timiș. Trei morți, doi răniți

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă Grav accident de circulație, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității timișene Tomnatic. Trei persoane au murit, alte două au fost grav rănite. „În urma apelului primit la 112 din data de 29 iunie 2024, la ora 04:42, am fo

Congres extraordinar la USR. Formaţiunea îşi desemnează candidatul la prezidenţiale

Mediafax acum 3 ore
Congresul extraordinar al USR de sâmbătă începe la ora 10.00. În cadrul acestui eveniment, delegaţii partidului vor alege candidatul USR la alegerile prezidenţiale şi membrii unui nou Birou Naţional. Congresul va începe cu un discurs al noului preşe

Calendar ortodox, 29 iunie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea Sfinţilor Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai-marilor Apostoli Petru şi Pavel. La aceştia care altă pricină mai mare de laudă ar putea cineva să gândească a afla, afară de mărturisirea şi

Botoșani Cinci copii la spital, după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure

Ziua Constanta acum o ora
Cinci copii din județul Botoșani au fost transportați de urgență la spital după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure. „Prezentau dureri abdominale cu vărsături. Li s-au recoltat analize de laborator, tratament și au fost inter

LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 857. Dronele ruşilor, doborâte de ucraineni peste noapte / Nou ajutor american / Zelenski a anunţat că zece civili au fost eliberaţi din captivitate în Rusia şi Belarus

Mediafax acum 29 minute
UPDATE Atac în timpul nopţii cu 10 drone ruseşti distruse de antiaeriene ucrainene Rusia a atacat Ucraina cu 10 drone de atac Shahed-131/136 pe care forţele de apărare aeriană ale Kievului le-au distrus. Acest lucru a fost raportat de Forţele Aerien

O medalie de aur şi 5 de argint pentru România la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Mediafax acum o ora
Potrivit Ministerului Educaţiei, cei 6 elevi români care au participat la olimpiadă au obţinut o medalie de aur şi cinci medalii de argint. Medalia de aur a fost obţinută de Tudor Chelaru, elev în clasa a VII-a la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” I

The New York Times îi cere lui Biden să se retragă din cursa pentru Casa Albă după dezbaterea cu Trump

News.ro acum 2 ore
Consiliul editorial al prestigiosului cotidian american The New York Times i-a cerut, vineri, preşedintelui Joe Biden să se retragă din cursa pentru Casa Albă, după dezbaterea sa dezastruoasă cu Donald Trump din ziua precedentă. Într-un editorial pu

Sfântul Petru şi Pavel: peste 495.000 de români îşi serbează sâmbătă onomastica

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, peste 495.000 de români poate nume sau derivate din Petru şi Pavel. Cei mai mulţi, 127.370, poartă numele Petru, urmaţi de cei cu numele Paul, 78.535, Petre, 51.065, şi Petrică, 33.975, şi Pav

Scenariile pentru calificarea României în optimile de finală la Euro 2024

Crai Nou acum 2 ore
După cele două meciuri jucate până acum, naționala României continuă să conducă grupa E mulțumită golaverajului. Victoria cu 3-0 împotriva Ucrainei și înfrângerea 2-0 cu Belgia, ne menține cu golaveraj de +1 gol și există multe scenarii pentru ultim

UE cere Temu şi Shein detalii despre modul în care respectă regulile UE privind conţinutul online, până pe 12 iulie

News.ro acum 3 ore
Retailerul chinez de comerţ electronic rapid Temu şi colega fondat în China Shein au primit ordine de la autorităţile de reglementare tehnologice din UE să furnizeze detalii despre modul în care respectă regulile UE privind conţinutul online până pe

Vremea

București
acum

31°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/35°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

28°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

31°
sâm.

21°/31°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

19°/22°
Timisoara
acum

26°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/35°
mar.

16°/25°