În spectacolul „Familia Tót“, de la Centrul Cultural pentru UNESCO din Bucureşti, Victor Ioan Frunză construieşte o dictatură reală într-o lume de carton.
După ce, în stagiunea trecută, a montat „Furtuna" lui Shakespeare în doar patru personaje, la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu", Victor Ioan Frunză revine pe aceeaşi scenă cu „Familia Tót". Un text mai puţin cunoscut la noi, montat în anul în care are loc centenarul dramaturgului maghiar Orkeny István, considerat unul dintre cei mai importanţi din Ungaria, Victor Ioan Frunză alege cinci actori cu care a colaborat şi la alte proiecte recente: George Costin, Adrian Nicolae, Sorin Miron, Nicoleta Hâncu şi Alexandru Ion.
O lume de carton, închisă ca-ntr-o cutie mare de carton, în care personaje mici construiesc lumi de carton şi mai mici - aşa arată spaţiul scenei, desenat de Adriana Grand, a cărei scenografie surprinde şi potenţează grotescul textului. La început goală, scena se populează treptat cu obiecte şi fiinţe a căror fragilitate este în permanenţă pusă în lumină. Fiinţe de carton, supuse oricând pieirii, o frumoasă metaforă scenografică şi regizorală pentru fiinţele care pier în războiul niciodată adus în prim-plan, dar care reprezintă cea mai puternică prezenţă din întregul spectacol.
Multiplele straturi ale textului sunt desfăcute unul câte unul, pe un fond comic ce-i permite regizorului să se joace cu psihicul spectatorului şi să-i livreze, ca-n joacă, informaţii concrete despre disperare şi frică.
Când umorul bate frica
Personajele execută un fel de joc - ritual, rupt din timp, ca-ntr-un mecanism al unui ceas gigantic. Poştaşul, pompierul, soţia şi fiica pompierului, maiorul, toate sunt personaje tip, prinse într-o poveste, care, în finalul spectacolului, evadează din irealitate şi intră în realitate... prin moarte.
Pe scurt, povestea lui Orkeny István ar