Bucureştenii sunt invitaţi, în această seară, să participe la o expoziţie mai puţin întâlnită, în cadrul căreia vor fi afişate mai multe cranii în diverse ipostaze.
Evenimentul se numeşte „Cranium“ şi va avea loc în spaţiul Vatra Collective din Capitală, începând cu ora 19.00.
CLICK pe fotogalerie pentru a afla ce poţi să admiri la expoziţie!
În cadrul expoziţiei, bucureştenii vor putea să admire modele de cranii dintre cele mai diverse, desenate, pictate, modelate sau cusute.
Exponatele neobişnuite sunt semnate de artişti contemporani, cum ar fi Irlo, PisicaPătrată, Suzana Dan şi Tara von Neudorf.
CLICK pe imagini pentru fotogalerie!
Craniile care vor putea fi văzute la Vatra Collective, vor fi de toate felurile, de la cele de pe pietrele de morminte şi de pe sticluţele de otravă, până la sărmanul Yorrick, Ziua Morţilor din Mexic, Memento Mori sau Vanitas din pictura renascentistă şi barocă. Bucureştenii vor mai putea admira şi tatuajele de bikeri, Jolly Roger, goth, punk, death metal, dansurile macabre din Evul Mediu, cranul anamorfic al lui Hans Holbein, dar şi celebrul craniu al lui Damien Hirst.
CLICK pe fotogalerie pentru mai multe imagini cu exponatele de la Vatra Collective!
Evenimentul este pregătit de 30 de arişti contemporani, printre aceştiea numărându-se şi Aitch, Homeboy, Tucske, Saddo, Irlo, PisicaPătrată, Suzana Dan şi Tara von Neudorf.
Spaţiul Vatra Collective s-a născut după ce cinci artişti au pus bazele în toamna anului 2011, când casa din centrul Capitalei a devenit atât spaţiul lor de lucru, cât şi un loc în care expun lucrările lor şi ale altor artişti.