Daca pana sa-si dea obstescul sfarsit, Guvernul Boc era cheia si lacatul regimului Basescu, mai performant si mai reformator decat orice s-a nascut pe pamant romanesc, la cateva secunde dupa ultima mareata realizare a acestuia, demiterea-demisia, propaganda portocalie si oficinele de presa, ofiterii acoperiti din mass-media l-au uitat complet pe Boc si au inceput un sir lung de ditirambi la adresa insarcinatului cu alcatuirea noului guvern, Mihai Razvan Ungureanu.
Simptomatic este ca tocmai mediile dependente de bugetul de stat se agita de mama focului, tocmai sinecuristii se dau de ceasul mortii sa iasa la inaintare cu laude si lingusiri, ca ti se acreste sa le mai citesti ori sa le mai asculti elucubratiile. Oare chiar nu se poate schimba nimic?
Discursul urii a renascut
De aceea, e usor de inteles de ce politicienii romani nu sunt capabili sa gestioneze puterea, fiindca realitatea e modificata de catre presa obedienta, iar raportul de forte este prezentat de ditirambisti totdeauna in favoarea jupanilor. In schimb, parerile critice vin din ura, din patima sau rautate si, evident, din banii lui Patriciu, Voiculescu, Vintu etc.
Mai bine de un an, marii nostri elitisti au analizat discursul urii, au acuzat in stanga si dreapta cresterea si descresterea umorilor antisistem, ca sa descoperim acum ca adevarul lui Boc tocmai acela era: un prim ministru cu alt obiect al muncii decat fraiele guvernarii, unul a carui raza de actiune a fost ingradita in jurul lopetii, al coasei si al barzii, in timp ce la butoane s-a aflat mereu alt maestru de ceremonii.
Numai ca, spre surpriza tuturor, Boc se simtea excelent in pielea sa, dansand, taind panglici si dirijand fanfara, ba chiar se mandrea cu tutela sau tutelele inalte.
Independenta lui MRU
Daca marja de actiune a primului ministru Boc a fost cea d
