Sătenii din satul Vânători întâmpină nou-veniţii cu vorbe care te duc cu gândul la satele de munte, răsfirate şi izolate: „Dar de unde aţi aflat de noi?" Cuvinte ciudate. Din Bucureşti în Vânători ajungi în jumătate de oră şi asta pe timp de iarnă. De la Afumaţi o iei drept spre Petrăchioaia, apoi faci stânga la capătul satului, mai mergi vreo patru kilometri şi ai ajuns în Vânători. Încă de la intrare în Petrăchioaia peisajul se schimbă.
Grămezile de pe marginea drumului sunt mai mari cu fiecare kilometru parcurs, iar aproape de intrarea în Vânători aproape că se transformă într-un tunel. Cele două ziduri de zăpadă care flanchează drumul lasă din ce în ce mai puţin loc între ele şi deja depăşesc maşina în înălţime. Prima casă din Vânători - cum intri, pe dreapta, e a bătrânilor Marin şi Smaranda Pieleanu. În spatele casei, un nămete s-a ridicat până la streaşină şi sub el se mai vede doar o uşă şi jumate din fundul maşinii.
„Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară!„, spune bătrâna, poetic, şi arată spre câmpul de un alb orbitor din spatele casei. Spune că a întâi a venit ninsoarea, cu vânt şi viscol, apoi le-au dat bătăi de cap nămeţii şi apoi s-a luat curentul.
„Norocul nostru că am avut mâncare, că altfel...Nimic n-a intrat, nimic n-a ieşit din satul ăsta, două zile. Dar 40 de ore n-am avut lumină, n-am avut pâine în sat. Abia miercuri s-a deszăpezit drumul, de-aţi putut intra acum. Dar în spatele casei noi trebuie să ne curăţăm, şi-am chemat băieţii ăştia", spune femeia şi arată spre trei bărbaţi care au abordat cu curaj nămeţii de două ori mai înalţi ca ei. Dar lopeţile lor par linguriţe în lupta cu muntele de zăpadă bătătorită de vânt, ger şi ploaie îngheţată. Albul a înghiţit, ca o lavă, maşini, utilaje, tractoare, coteţe de animale.
Drumuri înghiţite de zăpadă
Următorul sat după Vânători este Gagu, care