Nu e prima oara, in ultima luna, cand Victor Ponta lasa Puterii loc de "buna ziua", prin urmare isprava de la sedinta de investire a Guvernului Ungureanu nu suprinde decat prin amploarea dragalaseniei.
Desi nici asta nu reprezinta un soc, avand in vedere discutia telefonica avuta de presedintele PSD cu premierul, discutie menita, dupa mine, de strategii portocalii, sa reprezinte primul pas al unei miscari in doi timpi (supriza urmata de ametire) cu un dublu obiectiv: legitimarea noului Executiv prin atitudinea eleganta a Opozitiei si un cadou pentru socialisti, care capata ocazia unei iesiri fructuoase din combinatia cu liberalii.
Cum nu-i tampit, Ponta (el sau altii aflati in echipa de imagine) a sesizat oportunitatea si si-a pus o intrebare: ce avem noi aici?
Avem un partid care isi doreste cel mai tare sa guverneze, nu sa-l dea jos pe Traian Basescu, mai ales cand exista o mare probabilitate ca seful statului sa nu fie clintit de la Cotroceni. Ma bazez aici pe existenta a prea multe necunoscute in ecuatie - una dintre ele ar fi incertitudinea legata de finalul unei eventuale sesizari spre Curtea Constitutionala cu privire la incalcari ale Legii fundamentale de catre presedinte.
Un adevar la fel de important este acela ca, dincolo de ambitiile cate unui lider vocal pana la ragusire, exista substanta formatiunii politice, adica membrii acesteia. Foamea de bani e teribila si activistii social-democrati s-au saturat sa guverneze, din 2004, doar pe burta, prin interpusi (Guvernul Tariceanu II) sau pe durata determinata (ianuarie 2009 - octombrie 2010, alaturi de PDL), ca milogii.
Nici natura lui Crin Antonescu nu poate fi ignorata. Presedintele PNL lasa adesea impresia ca pune agenda personala mai presus de interesul superior al partidului, ca a incremenit in proiectul care incepe cu o isterie si se termina cu
