Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ungureanu schimbă programul de lucru în ministere şi prefecturi

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 11 februarie 2012 · ·

Decizia a fost anunţată de secretarul general al Guvernului, Attila Dezsi, potrivit Agerpres. Hotărârea a fost luată după ce s-a observat că autorităţile publice aveau programe diferite.

"Unii începeau la ora 9.00, unii la 8.30, alţii la ora 8.00. Este o hotărâre extrem de bună pentru că programul trebuie să fie unitar la nivelul autorităţilor centrale şi la nivelul reprezentării din teritoriu, la prefecturi. Din punct de vedere al activităţii şi al colaborării este esenţial ca fiecare minut să fie bine gestionat", a explicat Dezsi.

Tot la solicitarea premierului, şedinţa săptămânală de guvern va fi marţea şi nu miercurea, astfel încât miniştrii care sunt şi parlamentari să poată participa la şedinţele de plen ale Legislativului.

Decizia a fost anunţată de secretarul general al Guvernului, Attila Dezsi, potrivit Agerpres. Hotărârea a fost luată după ce s-a observat că autorităţile publice aveau programe diferite.

"Unii începeau la ora 9.00, unii la 8.30, alţii la ora 8.00. Este o hotărâre extrem de bună pentru că programul trebuie să fie unitar la nivelul autorităţilor centrale şi la nivelul reprezentării din teritoriu, la prefecturi. Din punct de vedere al activităţii şi al colaborării este esenţial ca fiecare minut să fie bine gestionat", a explicat Dezsi.

Tot la solicitarea premierului, şedinţa săptămânală de guvern va fi marţea şi nu miercurea, astfel încât miniştrii care sunt şi parlamentari să poată participa la şedinţele de plen ale Legislativului.

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 10 minute
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Marcel Boloş: Am finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel / Reorganizăm Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Direcţia generală executări silite

News.ro acum 7 minute
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că a finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel. Ministrul mai spune că se reorganizează activitatea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, pentru a ave

PSD și-a stabilit ținta cu FONDURILE europene: contracte de peste 20 de miliarde de euro, până la finalul acestui an

Gandul acum 43 minute
Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță pe pagina sa de Facebook că deja au fost încheiate în țara noastră contracte de peste 6 miliarde de euro pentru proiectele depuse pentru programele din Politica de Coeziune 2021-20

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 4 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 4 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

China: Exerciţiile care înconjoară Taiwanul testează capacitatea armatei de a prelua puterea

Mediafax acum 2 ore
Armata chineză a dat startul „jocurilor de război” joi dimineaţă, înconjurând Taiwanul cu nave şi avioane militare. Exerciţiile, denumite „Joint Sword-2024A", au loc după ce Lai Ching-te a preluat săptămâna aceasta funcţia de preşedinte al Taiwanulu

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

Cod galben de furtuni și grindină. Șapte județe sunt vizate de avertizarea meteo

Ziare.com acum 35 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis din nou un cod galben de furtuni, vineri, 24 mai. Avertizarea meteorologilor este valabilă pentru şapte judeţe din vestul țării, până la ora 21:00. „În Banat, Crişana şi în vestul Transilvaniei in

Avertizare meteo: Vijelii, ploi torenţiale şi grindină în vestul ţării

Press Alert acum o ora
Meteorologii anunță, pentru vineri, vijelii, ploi torențiale și grindină în Banat, Crișana și în vestul Transilvaniei. În București, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla moderat. Vineri între orele 12.00 – 21.00, în Banat, Crișana și în v

Șapte percheziții în Constanța într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 420.000 de lei. Un bărbat de 49 de ani a fost reținut

Ziare.com acum 2 ore
IGPR a anunțat că un bărbat a fost reținut pentru evaziune fiscală într-un dosar în care s-au desfăşurat joi, 23 mai, şapte percheziţii la mai multe locuinţe şi birouri din Constanța. Prejudiciul este de 420.000 de lei. Bărbatul este acuzat că a înf

Vremea

București
acum

24°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

25°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

22°
vin.

15°/22°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°