10 milioane de lei vor avea destinaţie electorală, răspunde tot el
În bugetul judeţului pe anul 2012, la capitolul fond de rezervă aflat la dispoziţia preşedintelui Consiliului Judeţean a fost alocată suma de 9 milioane de lei, iar pentru Consilprest a fost alocată suma de un milion de lei. Consilierul judeţean PDL Aurelian Danu (foto) spune că aceşti bani vor avea destinaţie electorală în acest an, mai ales că sunt prevăzuţi a fi cheltuiţi până la jumătatea acestui an. „Constatăm că sumele sunt prevăzute spre a fi utilizate în primele două trimestre ale anului, iar în perioada iulie-decembrie, în fondul de rezervă la dispoziţia preşedintelui CJ rămân zero lei. Se demonstrează că preşedintele CJ a prevăzut aceşti bani exclusiv pentru campania electorală”, ne-a declarat Aurelian Danu.
Destinaţia acestor 10 milioane de lei ar fi putut fi alta, spune consilierul PDL, dând exemplu proiectele de infrastuctură sau cofinanţarea unor proiecte de atragere de fonduri europene nerambursabile. 10 milioane de lei vor avea destinaţie electorală, răspunde tot el
În bugetul judeţului pe anul 2012, la capitolul fond de rezervă aflat la dispoziţia preşedintelui Consiliului Judeţean a fost alocată suma de 9 milioane de lei, iar pentru Consilprest a fost alocată suma de un milion de lei. Consilierul judeţean PDL Aurelian Danu (foto) spune că aceşti bani vor avea destinaţie electorală în acest an, mai ales că sunt prevăzuţi a fi cheltuiţi până la jumătatea acestui an. „Constatăm că sumele sunt prevăzute spre a fi utilizate în primele două trimestre ale anului, iar în perioada iulie-decembrie, în fondul de rezervă la dispoziţia preşedintelui CJ rămân zero lei. Se demonstrează că preşedintele CJ a prevăzut aceşti bani exclusiv pentru campania electorală”, ne-a declarat Aurelian Danu.
Destinaţia acestor 10 milioane de lei ar fi putut fi alta, spune cons