Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Osama ben Laden voia ca nepoţii şi copiii săi să studieze în Occident şi să trăiască în pace

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 11 februarie 2012 ·

Osama ben Laden voia ca nepoţii şi copiii săi să meargă la studii în Occident şi să trăiască în pace, nu să se implice ca el în Jihad, a declarat cumnatul său într-un interviu pentru Sunday Times, relatează AFP, potrivit Mediafax.

"El le-a spus copiilor şi nepoţilor săi: Mergeţi în Europa sau în Statele Unite şi primiţi o educaţie bună", a explicat pentru publicaţia britanică Zakaria Al-Sadah, a cărui soră Amal, o yemenită, era cea de-a cincea soţie a liderului Al-Qaida, ucis în urmă cu nouă luni în Pakistan.

Potrivit lui Zakaria Al-Sadah, ben Laden nu voia ca membrii familiei lui să "urmeze ca el calea Jihadului".

"Trebuie să studiaţi, să trăiţi în pace şi să nu faceţi ce fac eu sau ce am făcut", le-a spus ben Laden, conform cumnatului său.

Liderul Al-Qaida a fost ucis în mai 2011 de un comando american în casa în care se ascundea de mai mulţi ani la Abbottabad, în nord-vestul Pakistanului.

În acest interviu, cumnatul său a explicat că cele trei femei şi cei nouă copii care locuiau cu el în casă sunt consemnaţi de mai multe luni într-un apartament de trei camere, fără ferestre, la Islamabad, sub supravegherea constantă a serviciilor secrete pakistaneze.

Sunday Times publică alături de acest interviu o fotografie cu şase dintre copii, realizată de Zakaria Al-Sadah, care spune că a fost autorizat de mai multe ori să-i vadă începând din noiembrie, în prezenţa gărzilor.

Aceşti copii, "traumatizaţi" de atacul comandoului, "au nevoie de un alt mediu decât de o închisoare - orice s-ar crede despre tatăl lor şi orice ar fi făcut el", a apreciat acesta. El a precizat că sora sa Amal, rănită în cursul raidului, "nu a avut nici un rol în ceea ce a făcut soţul ei şi nu trebuie pedepsită pentru acest lucru".

Conform acestuia, Amal şi celelalte soţii ale lui ben Laden au intrat în greva foamei.

Comisia pakistaneză care anchetea

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Foști șefi din SRI, anchetați de DNA într-un dosar de corupție. Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, în vizorul procurorilor

Press Alert acum 44 minute
Florian Coldea (dreapta) Generalii Florian Coldea și Dumitru Dumbravă sunt chemați joi la DNA. În dosar mai este audiat și avocatul Doru Trăilă, apropiat al lui Dumbravă. Omul de afaceri Cătălin Hideg a depus denunț la DNA. Generalul în rezervă Dumi

Nicolae Ciucă: România SUSȚINE deschis Republica Moldova şi Ucraina în aspiraţiile lor europene

Gandul acum 27 minute
România susţine deschis Republica Moldova şi Ucraina în aspiraţiile lor europene, a transmis joi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, avertizând că „acest drum nu e deloc uşor”. Prezent la Black Sea and Balkans Security Forum, de la Bucureşti, Nic

A murit actorul Costel Constantin, la vârsta de 81 de ani. Mesajul lui Ion Iliescu

Mediafax acum 3 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani. Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, a postat pe blogul său un mesaj emoţionant. „Am aflat cu tristeţe că ultimul „Apus de soare” al lui Costel Constantin nu mai e doar numele unei pie

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Ciolacu, despre protestele aparatului de lucru al Guvernului: Susţin că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună. Cred că putem găsi soluţii pentru structuri de personal mai suple / Ministerele să finalizeze reorganizarea

News.ro acum 53 minute
Premierul Marcel Ciolacu a criticat, joi, protestul angajaţilor din aparatul de lucru al Guvernului, el arătând că ”sunt angajaţi care protestează susţinând că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună”. ”Cred că atât la Guvern, cât şi

Nou termen în dosarul accidentului din 2 Mai. Vlad Pascu a refuzat să dea declaraţii

Mediafax acum 37 minute
Dosarul în care doi tineri au murit în accidentul provocat de Vlad Pascu în 2 Mai a fost preluat de un alt judecător, Carmen Berevoianu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost recuzată de familiile victimelor. Familia celor doi tineri ucişi a

Grindeanu: Am avizat astăzi proiectul Drumului Expres Focşani - Brăila

Mediafax acum o ora
„Am avizat astăzi proiectul Drumului Expres Focşani - Brăila”, scrie pe facebook Sorin Grindeanu. El precizează că după avizarea indicatorilor tehnico-economici în Consiliul Tehnico Economic (CTE) al Ministerului Transporturilor urmează avizarea în

Mesaj RO-Alert în judeţul Sibiu, după semnalarea prezenţei unei ursoaice cu doi pui în zona unui obiectiv turistic

News.ro acum o ora
Autorităţile din judeţul Sibiu au emis, joi, un mesaj de avertizare, după semnalarea prezenţei unei ursoaice cu doi pui în zona Porumbacu de Sus, în zona turistică cunoscută sub denumirea de Castelul de Lut. ISU Sibiu anunţă, joi, că pe numărul unic

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Mediafax acum o ora
Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, majorarea cu 10%, în două tranşe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechităţi existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

Atenționare cod galben de descărcări electrice și grindină în mai multe zone ale țării. Cum va fi vremea în Capitală

Ziare.com acum 2 ore
Atenționare meteorologică cod galben, emisă joi, 23 mai, de către ANM, în care sunt anunțate averse, descărcări electrice și izolat grindină în Banat, Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali, în vestul Transilvaniei şi local în Maramureş

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

27°
joi

13°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°