Primul discurs memorabil al lui Victor Ponta a provocat panică în triunghiul amoros PSD-PNL-PC, cu baza pe Şoseaua Kiseleff şi cu vârful în studioul lui Gâdea.

Viscolită fără milă, panica s-a transmis rapid până la măsuţa lui Badea, transformându-se în mânie şi cristalizând într-o structură chimică devastatoare: ură pură, profundă. Doar aşa se poate explica afirmaţia făcută de şpagatist în ziua cu pricina: decât să-l votez pe Ponta, mai bine-l votez pe Băsescu! Asta, nu că l-ar vota vreodată pe Băsescu (nici nu mai are unde), ci ca să arate cât de mult îl urăşte pe Ponta. De ce-l urăşte? Pentru că, venit să ţină un discurs în Parlament, Ponta a uitat (pentru prima dată de când e şef la PSD) să-l înjure pe Băsescu şi, mai rău, nu i-a rupt dinţii din prima noului şef al Guvernului, Mihai Răzvan Ungureanu. Sunt derapaje care, în logica social-liberalismului à la Grivco, nu pot fi iertate!

Ce l-o fi determinat pe Victor Ponta să adopte o nouă strategie politică, distanţându-se tot mai mult de discursul isteric al lui Crin Antonescu? Tentaţia de a-l înjura pe Băsescu şi în somn e mare şi îndelung exersată, dar, oare, aşa se face politică? Ridicând ziduri de cetate între Putere şi Opoziţie, dintr-o parte sau din cealaltă?

Probabil că Victor Ponta a realizat cât de riscantă e cantonarea într-un discurs isteric, demolator, anarhist. Odată ajuns la Putere, acest tip de mesaj s-ar putea întoarce violent împotriva sa. În plus, un banal calcul politic spune că în nicio ţară din lume nu se poate guverna împotriva sau în ciuda preşedintelui, după cum preşedintele nu poate conduce împotriva Guvernului sau a Parlamentului. Democraţia înseamnă şi o armonie constituţională între aceste instituţii. Or, dacă-l înjuri de dimineaţa până seara pe Băsescu, în ce fel vei putea conduce ţara alături de el până în 2014? A miza necondiţionat pe cartea suspendării/demiterii preş