După ce weekendul s-a aflat sub incidenţa unui cod galben, începutul de săptămână vine cu veşti şi mai proaste, respectiv două atenţionări de cod portocaliu.
Ninsorile nu se mai opresc în Argeş. După ce weekendul s-a aflat sub incidenţa unui cod galben, începutul de săptămână vine cu veşti şi mai proaste, respectiv două atenţionări de cod portocaliu.
Prima va intra în vigoare de luni, ora 12.00 şi se va încheia luni noaptea, în jurul orei 2.00. Ninsorile abundente vor pune stăpânire pe tot judeţul, iar vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de până la 55 km/h, temporar viscolind şi spulberând zăpada, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Se va depune strat nou de zăpadă, ce va depăşi local 30 de cm şi izolat 50 cm.
Vântul se înteţeşte marţi
Imediat după această avertizare, o alta va cuprinde întreg judeţul. Un nou cod portocaliu este prevăzut de luni noaptea până marţi la ora 14.00, când, din nou, zăpada va cădea în cantităţi mari, iar vântul se va intensifica, ajungând la viteze de până la 60-70 de km/h. Se va depune strat nou de zăpadă ce poate depăşi local 30 de cm.