După 1989, marea neşansă a românilor a fost, cu siguranţă, conjuraţia nulităţilor.
Incompetenţa, corupţia şi populismul ieftin au înflorit, în aceşti 20 de ani, hrănindu-se din putregaiurile ieşite la suprafaţa aşa-zisei tranziţii şi dispuse la compromisuri de orice fel.
Putregaiurile s-au cuibărit adesea în politică şi de aici în instituţiile statului, profitând de nebăgarea de seamă şi de naivitatea celor mulţi. Nu mă refer aici, neapărat, la marii escroci ajunşi înalţi demnitari. În paranteză fie spus, ascultam într-o dimineaţă un fost ministru al Transporturilor dând lecţii despre buna guvernare, cu toate că a reuşit „performanţa" ca în trei mandate să nu facă nici măcar o bucată de drum mai acătării. Procurorii nu l-au „deranjat" niciodată, iar televiziunile se înghesuie să-i ceară părerea. În fine, nu e singurul...
Dar acum mă gândesc, în primul rând, la impostorii mărunţi (şi numeroşi!) de prin preajma marilor escroci. Aparent ciudat, găinarii le-au supravieţuit „maeştrilor" luaţi de valul schimbărilor de stăpânire. Această categorie care a căpuşat sistemul instituţional românesc reprezintă şi astăzi „nucleul activului de partid". Indiferent cum s-ar numi partidul.
Îi găseşti câte trei, patru prin birouri kafkiene sau pe culoare parcă desprinse din romanele lui Ilf şi Petrov. Iau salarii mari şi nu fac nimic util. Încurcă treburile publice curente şi se ocupă de fel şi fel de sforării. Periodic „se clonează", aducându-şi în „instituţia-gazdă", la loc călduţ, fiica, ginerele, nepoata, copiii prietenilor ş.a.m.d. Ei dau tonul „descurcărelii" care gâtuie întreg sistemul de stat. Ei câştigă, pas cu pas, lupta cu regulile minime de funcţionare a oricărei organizaţii. Nu au ştiut nimic folositor la angajare şi vor ieşi la pensie exact cum au intrat „în câmpul muncii".
Dar toxicitatea categoriei descrise mai sus constă în faptul că a
