"Eu muncesc, nu comentez!" Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a debutat mediatic cu această replică, pastişată parcă după celebra lozincă minerească din 1990, "Noi muncim, noi nu gândim". Vizibil iritat că jurnaliştii îl chestionează cu privire la viscol, nămeţi şi zone calamitate, proaspătul şef al Executivului şi-a mototolit brusc caracterizarea. Nu, nu aşa reacţionează un intelectual subţire, un diplomat abil, adus la Palatul Victoria tocmai pentru a oferi puterii o imagine mai fotogenică. Misiunea sa pare deja compromisă. În loc de virtuozităţi de comunicator, Ungureanu a reuşit să etaleze până acum doar ţâfnă şi discurs stahanovist.
Prestaţia noului premier în timpul "vizitelor de lucru" la sinistraţi a fost un adevărat şoc stilistic. Desigur, carisma şi empatia nu se învaţă la şcoală – nici măcar la Oxford. Nu m-am aşteptat însă la o retorică mai lemnoasă chiar decât a lui Emil Boc. Succesorul acestuia vorbeşte în sloganuri desprinse parcă din manualul micului activist PCR: "seriozitate, seriozitate, seriozitate", "mobilizare şi rezolvarea problemelor cât mai repede", "la muncă, nu la văicăreală"!
Mihai Răzvan Ungureanu ar fi trebuit să fie soluţia la problemele de comunicare ale Guvernului. Ar fi trebuit să aducă un plus de coerenţă şi de credibilitate mesajelor oficiale. Atât. Centrul puterii rămâne tot la Cotroceni. Acolo s-au ales miniştrii, acolo s-a retuşat programul de guvernare. Noul premier n-a avut vreun cuvânt de spus nici măcar în privinţa componenţei propriului cabinet. Semn că nu i s-a cerut să conducă ţara, ci doar să puncteze la "impresia artistică".
Traian Băsescu avea nevoie de un Boc mai cizelat. Ungureanu părea alegerea ideală. Faptul că nu (mai) e membru de partid nu îl face independent politic, ci complet dependent de Cotroceni. Nu există, aşadar, nici un risc să îşi ia rolul de şef al Exec