Pe când era Prim Secretar al Partidului Socialist Francez, François Mitterand a fost întrebat de către un vechi militant: “Je peux te tutoyer?” Răspunsul a venit prompt şi sec: “Si vous voulez”. Episodul este povestit de Claude Aubry, autoarea volumului Dites-moi tu! (Horay, 1999) şi mă duce cu gândul la democratizarea în forţă a relaţiilor între internauţi.
Eu, unul, am rămas constant la o practică însuşită în tinereţe de la un om care, ca vârstă, îmi putea fi tată.
Înt-o bună zi, pe terasă la Lido, mi-a spus cam aşa: ”Domnule coleg, este privilegiul celui mai în vârstă să-i propună celui mai tânăr să se tutuiască. Sper să nu îmi luaţi în nume de rău oferta şi să o acceptaţi pe loc. De’acum încolo, pentru tine sunt Şuli.” Era inenarabilul Taşcu Gheorghiu, printre multe altele, traducătorul lui Lautréamont.
O vreme m-am împleticit în formulele de adresare pe care le foloseam, când îl întâlneam sau când vorbeam la telefon. La un moment dat am eşuat într-o variantă care l-a înfuriat cumplit şi mi-a spus cam aşa: “Ascultă, Dorine. Mă scoţi din sărite. Hotărăşte-te. Ce sunt eu pentru tine – cal sau măgar? Ce e aia ‘Domnu’ Şuli’? Ai înnebunit? Vino-ţi în fire.” Mi-am venit.
Deseori, fac aceeaşi “ofertă” unor oameni cu mult mai tineri care-mi devin, brusc ori cu timpul, foarte dragi. Când îi văd ezitând, ca mine, pe vremuri, unora le povestesc episodul cu Şuli, pe alţii îi aştept să-şi “vină în fire”, când vor găsi ei de cuviinţă. Unii îşi vin, alţii nu. Continuu să-i îndrăgesc şi pe unii şi pe ceilalţi. Desen & Copyright 2012 – DION
Am acceptat, din plecare, democratizarea adresăriilor pe hyperspaţiu. Ce mă pune, câteodată, pe gânduri, nu este neapărat tutuiala la care sunt supus din senin, ci iluzia unora ori altora că în felul acesta ne tragem de brăcinar. Nu, nu ne tragem. Cel puţin, nu întoteauna şi, în nici un caz, nu toţi.
P.S. Pe