Prof. dr. Dănuţ Tiberius Epure, decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi principalul candidat la funcţia de rector al Universităţii „Ovidius" din Constanţa, a avut ieri, 13 februarie 2012, o întâlnire oficială cu colectivul Facultăţii de Construcţii. Prin organizarea unor astfel de dezbateri, prof. dr. Dănuţ Tiberius Epure doreşte să se familiarizeze cu problemele specifice fiecărei facultăţi şi să stabilească, alături de cadrele didactice, o listă de demersuri utile pentru soluţionarea acestora.
Baza materială insuficientă, o problemă deja generalizată în universitatea constănţeană, afecteză procesul educaţional şi în cadrul Facultăţii de Construcţii. Mai mult, lipsa dotărilor de specialitate îngreunează activitatea de cercetare, vitală în demersurile de sporire a vizibilităţii naţionale şi internaţionale a instituţiei. Astfel, una din priorităţiile care se impun este dezvoltarea bazei materiale pentru cercetare, prin certificare ISO 9001-2008 a laboratoarelor de analize, determinări şi încercări în construcţii.
Tot în sfera cercetării, unul dintre principalele demersuri propuse este stabilirea de parteneriate publice-private între Facultatea de Construcţii şi regii autonome (de genul RAJA, RAJDP, CNADR sau APMC) pentru realizarea de proiecte comune de cercetare şi de valorificare a rezultatelor acestora. Pe parcursul întâlnirii, prof. dr. Dănuţ Tiberius Epure şi-a prezentat în întregime programul managerial subliniind principalele obiective: implementarea unei oferte educaţionale centrată pe student, acesta devenind astfel partener în procesul educaţional, accederea Universităţii „Ovidius" din Constanţa în categoria universităţilor de cercetare avansată şi de educaţie, înnoirea şi modernizarea bazei materiale, cât şi impunerea unei politici orientată către transparenţă şi deschidere în promovarea cadrelor didactice. Cei prezenţi şi-au arătat sus