Cantitatea de zapada cazuta in ultima perioada nu este una record. In 1954, nametii au fost mai mari. Iar relatarile dinainte de inceperea masuratorilor si inregistrarilor meteorologice oficiale vorbesc despre zapezi si mai teribile. La fel si cu furia vantului. De altfel, nici macar nu ne-am confruntat cu coduri rosii, asa cum s-a intamplat in alte tari.
Si, totusi, efectele au fost severe: peste 70 de morti, zeci de drumuri blocate dupa primii fulgi, scoli inchise, trenuri pierdute in zapada cate 60 de ore, localitati complet izolate cu saptamanile. Cu alte cuvinte, daca raportam intensitatea fenomenelor la aceea a efectelor si luam in calcul posiblitatile moderne de prognoza si deszapezire, stam de fapt mai prost decat in secolele trecute.
De ce? Pentru ca la fiecare intemperie decontam din greu si ceea ce am facut, desi n-ar fi trebuit, si ceea ce n-am facut, desi ar fi fost imperios necesar. Decontam greseli acumulate in decenii si pe care nici macar n-am inceput sa le corectam.
Pana in ani '50, in Baragan, campie atat de expusa fenomenelor extreme de toate felurile, de la viscole salbatice, la canicula ucigatoare, nu erau atat de multe asezari. Baraganul a fost populat atunci cu chiaburii adusi din toata tara si tinuti acolo intr-un fel de lagar de exterminare. Ura impotriva lor era atat de mare incat orice conditii meteo erau prea bune. Asezarile au ramas, locuitorii lor nu mai sunt dusmanii poporului, dar vremea nu s-a schimbat.
Inainte, asezarile aveau o oarecare protectie naturala. Paduri, precum pierdutii codrii ai Vlasiei, sau cranguri formau bariere naturale in calea viscolului agresiv. Ei bine, aceste protectii naturale au disparut in urma defrisarilor salbatice, iar singurele obstacole care opresc acum zapada sunt casele oamenilor.
Dar daca tot am ras padurile, macar sa fi montat in locul lor