Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grecia a luat foc tot strângând cureaua

Publicat in Jurnalul, marți 14 februarie 2012 ·

Foto: JOHN KOLESIDIS / REUTERS Noul val de măsuri de austeritate im­pus de Uniunea Europeană Atenei, con­tra unui alte tranşe de împrumut pentru Grecia, astfel încât această ţară din zona euro să nu pice în pră­pas­tia falimentului şi să le tragă şi pe al­te­le după ea, nu a fost bine primit de „destinatari”.

Votul din Parlamnetul grec, prin care s-a aprobat aplicarea acestor mă­suri, a înfuriat populaţia peste mă­su­ră, ca şi cum decizia Legislativului de la Atena ar fi fost o crimă de înal­tă trădare comisă de guvernanţii greci împotriva propriului lor popor. Acesta a ales să le dea legiuitorilor re­plica în stradă. Şi nu oricum, ci cu vi­o­lenţă. Bilanţul unei nopţi de de răz­boi urban la Atena, unde au protestat 80.000 de oameni, arăta ieri, la lu­mi­na zilei, aşa: 45 de clădiri incendia­te şi distruse total sau parţial, între care unele erau „clădiri emblemati­ce”, cum au fost două cinematografe is­to­rice şi „edificii neoclasice”, de la în­ceputul secolului al XX-lea, zeci de vitrine sparte, grilaje metalice în­do­i­te sau smulse la imobile din centrul capitalei, 54 de cetăţeni şi 68 de po­liţişti răniţi şi 67 de arestări în rân­dul protestatarilor violenţi, după cum au comunicat viceprimarul Atenei, Andreas Varelas, şi reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii.

„Acest lucru aminteşte de decembrie 2008”, când moartea unui adolescent, ucis de un poliţist, a de­clan­şat o lună întreagă de violenţe ur­ba­ne”, a afirmat Varelas. Şi locuitorii Ate­nei au fost consternaţi când au constatat amplorea distrugerilor a doua zi.

Surse din Poliţie au explicat că van­dalii au acţionat în grupuri mici, dar foarte bine organizate şi coordonate. Oamenii legii au mai spus că aceştia fac parte dintr-un „nucleu dur”, de aproximativ 1.000 de persoane, manipulator, care caută să instige şi alte persoane străine de grup, să participe şi ele la acte violente şi acţiu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 5 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum 13 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

Simona Halep a revenit pe teren la Cluj, în cadrul Sports Festival: “De-acum vorbim numai despre bine, despre bucuria de a juca tenis. Mă gândesc la revenire, nu la retragere” - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a revenit pe teren, sâmbătă, la Cluj-Napoca, ea jucând în cadrul Sports Festival, alături de alte staruri ale tenisului mondial. Halep le-a mulţumit celor din public pentru susţinerea arătată mai ales în perioada în car

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD - 35,56%, PNL - 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 6 ore
PSD a obţinut 35,56% din voturile pentru funcţiile de primar la alegerile de duminica trecută, fiind urmat de PNL cu 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51%, arată rezultatele parţiale comunicate, sâmbătă seară, de Biroul El

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum 8 ore
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

Proteste de amploare ar putea avea loc în Franţa faţă de ascensiunea extremiştilor

Mediafax acum 13 ore
Marşuri de amploare ar trebui să aibă loc sâmbătă în marile oraşe din Franţa. Este vorba despre proteste faţă de ascensiunea extremei dreapta la alegerile europarlamentare. Organizatorii estimează că pe străzi vor ieşi sute de mii de oameni.

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 10 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 14 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum 13 ore
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Suedia afirmă că un avion militar rusesc a încălcat spaţiul aerian. Ministrul suedez de Externe: Mişcarea, „inacceptabilă”

Mediafax acum 10 ore
Incidentul a avut loc la est de insula Gotland din Marea Baltică, au anunţat sâmbătă forţele armate ale ţării nordice, relatează agenţia Reuters. Ministrul suedez de externe, Tobias Billstrom, a calificat drept „inacceptabilă" încălcarea spaţiului a

Vremea

București
acum

19°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

16°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

15°
dum.

15°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/25°
lun.

14°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/31°
mie.

19°/34°