Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Premieră" la primărie Mazăre a cerut singur strămutarea unui proces care se judecă la Constanţa!

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 15 februarie 2012 ·

În urma repartizării aleatorii, cererea de strămutare a ajuns în atenţia completului CC6 al Înaltei Curţi

Spre sfârşitul anului trecut, edilul Radu Mazăre, executat silit alături de primăria pe care o conduce, dar şi în calitate de primar al municipiului Constanţa de către afaceriştii italieni de la Fin.Co.Ge.Ro.SpA Catania, a vorbit deschis despre semnele de întrebare pe care i le-ar ridicao parte din magistraţii Judecătoriei Constanţa, legat tocmai de cazul cu executarea silită. În acest context, decis să nu mai stea cu mâinile în sân şi să se lase pe mâinile instanţei, edilul a cerut strămutarea procesului buclucaş. „Eu sunt intrigat. O judecătoare, cu o uşurinţă teribilă, să accepte executarea pe o factură proformă pe 13 milioane de euro, este un mare semn de întrebare", spunea Mazăre în luna noiembrie 2011.

În acest context, solicitarea primarului de a nu se judeca la Constanţa sa a fost înregistrată pe rolul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe data de 19 ianuarie 2012, urmând să fie analizată de judecătorii Curţii Supreme pe data de 22 februarie. În proces, părţi sunt Municipiul Constanţa prin Primar, în calitate de petent, şi Fin.Co.Ge.Ro.SpA, în calitate de intimat. În urma repartizării aleatorii, cererea a ajuns în atenţia completului CC6 al Înaltei Curţi. Procesul pe care primarul Mazăre l-ar vedea strămutat a ajuns la Tribunalul Constanţa, urmând să se judece, culmea, în aceeaşi zi în care se va analiza cererea de strămutare la Bucureşti. Concret, este vorba despre dosarul cu numărul 3069/212/2011, al cărui obiect este reprezentat de o contestaţie la executare formulată de Municipiul Constanţa prin primar şi în care, la mijlocul lunii noiembrie 2011, instanţa Judecătoriei Constanţa, în completul prezidat de magistratul Emilia Secure, a decis să respingă acţiunea Municipiului Constanţa prin Pri

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum o ora
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

Scandal cu declarații de dragoste de la o doctoriță pentru unele colege și diagnostice greșite pentru pacienți, într-un spital din România

Ziare.com acum o ora
O secție a Spitalului Județean din Oradea a devenit centrul unui scandal, după ce o doctoriță și-a exasperat colegii cu transmisiuni live și postări pe internet în timpul serviciului, provocând erori profesionale grave ce pun în pericol pacienții. D

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 3 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum o ora
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Moment critic: Antarctica se îndreaptă spre o 'topire necontrolată' / Studiu devastator despre schimbările climatice

Ziua News acum 55 minute
Oamenii de ştiinţă au constatat că un nou "punct de basculare" ar putea fi depăşit, Antarctica îndreptându-se spre o "topire necontrolată" a calotei sale glaciare, conform unui studiu. Topirea este cauzată de infiltrarea apei oceanice, care este mai

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 iunie 2024?

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI). Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-

Furtună cu grindină pe Transalpina. Sute de turiști speriați de vremea extremă: „N-am văzut așa ceva de când trăiesc aici” FOTO

Ziare.com acum 13 minute
Furtună cu grindină pe Transalpina, marți, 25 iunie. Sute de turiști au fost luați prin surprindere și au fost nevoiți să se adăpostească pe la stânele din zonă. Potrivit gandul.ro, furtuna a ținut aproximativ 40 de minute, în vreme ce cantități mar

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum o ora
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Burleanu radiază: suma pe care o va primi România pentru calificarea în optimile Euro 2024

Adevarul acum 43 minute
Pentru a doua oară în istoria celor șase participări la Campionatele Europene, naționala României are șansa accederii în prima fază eliminatorie.

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

26°
mie.

20°/26°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°