Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO Restauratorii de la Muzeul Vrancei dau strălucire obiectelor vechi

Publicat in Adevarul, miercuri 15 februarie 2012 ·

Pentru restaurarea unor obiecte, cum sunt cele din hârtie, lână sau ceramică, specialiştii spun că lucrează chiar şi un an, întreaga muncă fiind manuală.

Operele de artă cu valoare culturală pe care le vedem frumos expuse la muzee, tocmai pentru a fi apreciate la adevărata lor valoare, trăiesc astăzi datorită unor oameni care s-au îngrijit să le conserve aşa cum erau ele în formă originală.

La „cabinetul medical al obiectelor de muzeu" din cadrul Muzeului Vrancei, „chirurgii" care se ocupă de această muncă grea, dar frumoasă, se ocupă să le facă bine pe aceste obiecte.

Costina Vlad, în vârstă de 57 de ani, este unul dintre cei mai vechi restauratori ai Secţiei din Focşani.

CLICK aici pentru imagini

„Am 34 de ani de când lucrez numai aici. Am făcut doi ani specializare la Muzeul Satului şi Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti, unde am învăţat tot ce ştiu astăzi. Mă ocup de restaurarea obiectelor din ţesătură de la Muzeul din Crângul Petreşti. Sunt ţesături de peste o sută de ani, care le cedează urzeala şi se deşiră, ori eu am sarcina să le aduc la forma iniţială. Folosesc doar fibre naturale", ne spune Costina Vlad.

Ţine să precizeze că în această muncă nu izbuteşti dacă nu ai răbdarea cuvenită şi multă imaginaţie.

Procesul de restaurare şi conservare nu este unul chiar atât de simplu cum pare la prima vedere, obiectele aduse din şantierele arheologice sau achiziţionate din diferite locuri fiind supuse unor tratamente chimice, fie că vorbim de ceramică, metal, textile sau hârtie.

„Substanţele chimice cu care intervenim asupra lucrărilor sunt foarte importante. Spre exemplu, la o pictură nu intervenim asupra vopselei originale, ci doar îi facem o toaletare, de aducere a culorilor la nuanţele iniţiale, prin procedee chimice. Am lucrat pentru un colecţionar la o icoană veche de la 1800. Nu se vedea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 4 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum o ora
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 4 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 6 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 6 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 3 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Analiză: Bugetul Uniunii Europene atinge 200 de miliarde de euro în 2025, dar pe ce se duc banii

Wall-Street.ro acum o ora
Comisia Europeană a propus un buget anual al UE în valoare de 199,7 miliarde de euro pentru 2025. Bugetul va fi completat de plăţi estimate la 72 de miliarde de euro în cadrul NextGenerationEU. Acest pachet financiar substanţial va ajuta UE să îşi î

Măsuri urgente ASF propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie

Ziua Constanta acum 9 ore
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024 motivând că o astfel de măsură combate creşterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc, pe fondul dezechilibrelor din piaţă,

Vremea

București
acum

26°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

26°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/29°
Timisoara
acum

23°
joi

22°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

22°/39°
dum.

19°/33°