Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Totul e clar

Publicat in Dilema Veche, miercuri 15 februarie 2012 ·

Acum cîţiva ani, am făcut, în scopuri academice, mai multe drumuri împreună cu Eugen Negrici la Craiova. Călătorii vag demenţiale, la primele ore ale dimineţii, în cîte un februarie tăios, în cîte un aprilie ploios, cu trenul sau cu maşina, în compartimente supraîncălzite sau în „săgeţi albastre“ ticsite de lume. Cam pe atunci mi-a încolţit ideea unui foileton vînătoresc pe care Eugen Negrici ar fi trebuit să-l susţină lunar, în Dilemateca. L-am pisălogit, l-am hăituit, l-am chiar şantajat pînă cînd mi-a promis că – dacă-l va scrie vreodată – nu o va face în altă parte. Acum, cînd mi-e clar că Dilemateca nu va mai avea rubrici noi, îmi pare rău că nu l-am înregistrat, pe şest, povestindu-şi incredibilele aventuri cu Ghinda sau (mai tîrziu) cu Ghandi prin nesfîrşitele stepe olteneşti sau prin mlaştinile amazoniene de-acolo. Din mersul trenului, vedeam locuri numai bune pentru becaţine, bălţi şi păduri care fuseseră odată..., cum şi literatura fusese altădată..., iar despre critică, ce-ar mai fi fost de spus? Poveştile vînătoreşti nu erau simple „întîmplări din realitatea nemediată“, ci – aşa cum se poate vedea şi în volumul omagial coordonat de Ioan Es. Pop la Editura Paralela 45 – adevărate epifanii. N-o să aflu niciodată de ce n-am reuşit să-l conving să scrie lunar, am fi avut acum o carte întreagă; cert e că fiecare tentativă se încheia cu inconfundabilul său rîs şi cu o nouă amînare.

DE ACELASI AUTOR Mărunte apocalipse „Un canto para la cultura” Atac la cadru O CasandrăMi-am dat încă o dată dreptate citind cele trei povestiri care deschid volumul Eugen Negrici 70 (cine-ar putea crede?!), nu doar cea vînătorească (în care vînătorul e cel vînat de mlaştina bălţii Bistreţ), dar şi cea – obiectivă, impersonală, pe un ton alb – a salvării „ căpitanului Nicu Negrici“ de către un croitor evreu ce păstrase un vechi bilet de recomandare al acestuia, sau trista

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 2 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Cântăreața Erika Isac, autoarea celebrei melodii „Macarena”, amenințată cu moartea înaintea unui concert

Adevarul acum o ora
Erika Isac, cântăreața de muzică trap care a împărțit Internetul în două tabere cu celebra sa melodie „Macarena”, a primit sâmbătă, înaintea unui concert pe care urma să-l susțină la Medgidia, amenințări cu moartea.

Incident pe Aeroportul Arad, la un eveniment auto. Un adolescent a fost rănit

Press Alert acum o ora
O copertină smulsă de vânt a căzut peste un tânăr. Victima rănită grav a fost transportată la spital. Incidentul s-a produs sâmbătă pe Aeroportul Arad în timpul unui eveniment auto. IPJ Arad anunță că polițiștii Serviciului Județean de Poliție Trans

O statuie a lui Evgheni Prigojin, căzut în dizgrația lui Putin, a fost dezvelită la mormântul său din Sankt Petersburg VIDEO

Ziare.com acum o ora
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, care a murit într-un accident de avion în august 2023, la două luni după o revoltă eşuată în Rusia, a fost dezvelită sâmbătă, 1 iunie, la mormântul său din Sankt

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 2 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria

Ziarul Financiar acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria. Zeci de copii au vizitat sâmbătă clădirea cu ocazia Zilei Internaţionale a Copiilor. Copiii i-au pus întrebări premierului şi s-au fotografiat cu acesta. De asemenea, ei au mers

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum 39 minute
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

Cod galben de furtună în Banat. Vezi ce zone sunt vizate

Press Alert acum 2 ore
< p> Adminsitrația Națioanlă de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de furtună pentru o parte din județele Caraș-Severin și Timiș. Avertizarea pe termen scurt anunță „frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici, averse care l

Ambasadorul Marii Britanii în Mexic, demis după ce a îndreptat arma către un angajat al ambasadei

Mediafax acum 6 ore
Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost demis după ce a îndreptat o armă către un angajat al ambasadei. Se pare că incidentul a avut loc în timpul unei vizite în teritoriu. Ministerul de Externe a considerat că gluma este deplasată, mai ales că a

Vremea

București
acum

24°
sâm.

19°/31°
dum.

18°/30°
lun.

20°/33°
mar.

20°/31°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/29°
lun.

16°/31°
mar.

18°/32°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/25°
dum.

19°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

19°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°