Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Octagon şi-a majorat profitul anul trecut, dar afacerile au fost mai mici

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 15 februarie 2012 ·

Compania de construcţii Octagon, deţinută de oamenii de afaceri greci Alexandros Ignatiadis şi Paschalis Paganias, a înregistrat anul trecut afaceri de 12,5 mil. euro, în scădere cu circa 12% faţă de anul anterior. Pe de altă parte, profitul a crescut cu 23% anul trecut, până la 581.000 de euro.

"Piaţa construcţiilor din România a rămas şi în 2011 destul de puţin atractivă pentru investitorii privaţi, dar şi pentru stat. Cu toate acestea, segmentul de birouri şi cel de retail au avut o evoluţie vizibil ascendentă, în timp ce segmentul rezidenţial a continuat să fie afectat de criză. Anul 2011 a fost dinamic pentru infrastructură, un domeniu care va rămâne efervescent şi în 2012", a declarat Alexandros Ignatiadis, acţionar şi director general al Octagon.

Compania a semnat anul trecut contracte de circa 3 mil. euro, printre care şi lucrările de fundaţii speciale pentru un viaduct de pe autostrada Orăştie-Sibiu, fundaţiile speciale pentru o clădire de birouri pe Bulevardul Aviatorilor din Capitală, dar şi lucrările de consolidare, sprijinire taluzuri şi drenaje pe o porţiune de 7 km din DN 6 Drobeta-Turnu Severin-Lugoj.

Octagon a intrat toamna trecută pe o nouă nişă de business, devenind acţionar majoritar al bazei de aprovizionare cu materiale de construcţii Comat Electro, situată în zona industrială Faur-Republica din Capitală.

Compania a plătit astfel 2,5 mil. euro pentru a-şi mări de la 8,5% la 58,5% participaţia în cadrul Comat Electro, firmă care deţine o platformă de 89.000 de metri pătraţi de teren şi 20.000 de metri pătraţi de hale industriale. Compania a intrat anul trecut şi pe piaţa irakiană, deschizând o sucursală ex­ternă, unde investiţia în primul an de activitate este estimată la 300.000 de euro.

Octagon este deţinută de oamenii de afaceri greci Alexan­dros Ignatiadis şi Paschalis Paganias, amândoi foşti di­rectori generali

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 10 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Ana Bogdan, victorie clară la Roland Garros! S-a calificat în turul al doilea la Paris

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) a trecut de Elsa Jacquemot (21 de ani, 149 WTA) cu 6-1, 6-3, trecând pentru a patra oară ăn carieră de primul tur la Roland Garros.

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 7 ore
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 12 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Armata polonează, la cumpărături în Statele Unite. Obiectiv: rachete cu rază de acțiune de 1000 km

Ziare.com acum 6 ore
Rachete de croazieră, cu rază de acțiune de 1000 km, acesta este noul obiectiv al Poloniei. Varșovia a anunţat luni, 27 mai, că achiziţionează din Statele Unite astfel de rachete în valoare de 677 de milioane de euro, transmite AFP. Rachetele AGM-15

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul spune că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum 5 ore
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 10 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

Un adolescent din Braşov şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile destinate adulţilor / El a fost prins de către jandarmi

News.ro acum 7 ore
Un adolescent din municipiul Braşov a intrat în atenţia autorităţilor, fiind suspectat că şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile din Centrul Civic din municipiu, destinate adulţilor. El a fost prins de către jandarmi

TAROM deschide cerul copiilor, de 1 iunie: bilete gratuite și acces în cabina de pilotaj

Adevarul acum 12 ore
TAROM organizează pe 1 iunie „Ziua Porților Deschise”. Micuții pot vizita o aeronavă și vor avea acces inclusiv în cabina de pilotaj. Tot atunci, părinții pot cumpăra bilete de avion gratuite pentru copiii cu vârsta de până la 11 ani.

Șofer de autobuz pentru elevi prins băut la volan. A fost amendat și lăsat pieton pentru 90 de zile

Ziare.com acum 11 ore
Şoferul unui autobuz destinat special pentru transportul elevilor a fost prins de poliţişti, luni, 27 mai, în timp ce conducea sub influenţa alcoolului. Testul făcut de oamenii legii a indicat o alcoolemie de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. B

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/22°
mie.

13°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

14°
mar.

12°/22°
mie.

14°/20°
joi

12°/22°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/18°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

11°/20°
joi

12°/20°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

10°
mar.

10°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°