Ii gasim la toate colturile. Guvernantii si reprezentantii lor in teritoriu, prefectii, care nu mai vad nimic dincolo de drumul national.

Alesii locali, de la judet la comuna, pentru care si treburile locale sunt doar nationale.

Localnicii in putere jelind langa casele celor fara de putere si holbandu-se la nameti ca babele la drobul de sare.

Jurnalistii, care, in functie de pozitia sponsorului in structura politica a statului, monteaza convenbabil secvente de realitate.

Analistii si comentatorii de toate speciile, asijderea celor de mai sus, limitand sau extinzand proportiile urgiei dupa cum le dicteaza interesul si culoarea politica cu care s-au asortat.

Toti laolalta incearca sa ne convinga ca vinovatiile sunt mereu si mereu la ceilalti. Si pentru a demonstra asta sunt capabili de un cinism ce depaseste in amploare tragedia ce-o traiesc mii de concetateni de-ai lor.

Solidaritatea? O utopie si un slogan. Precum si cel cu romanul onest, patriot, primitor, empatic si tolerant, de fapt simple epitete ce se opresc in cele mai multe cazuri la poarta propriei gospodarii.

Stim prea bine ce nu-i iarna: ea nu-i ca vara si nici ca toamna sau ca primavara. E, cum a dat Dumnezeu, ca iarna. Uneori mai blanda, alteori manioasa, nabadaioasa si indarjita. Cum e asta de-acum.

Dar nu inseamna ca, daca iarna-i nu-i ca vara, trebuie sa ne lasam in voia ei pana ce trece de la sine, precum asteptam sa treaca si criza economica, mai intai la aia de-au provocat-o.

Guvernantii nostri au luat insa in brate zicatoarea prezidentiala asteptand dezghetul ce va sa vina si el odata si-odata. Cum sa recunoasca ei o stare exceptionala cand avem de-a face cu "minoritati", cand nu-s troienite si izolate decat vreo cateva mii de gospodarii acolo din cele 7,3 milioane cate are tara, vreo 120 de l