Euro-obligaţiunile vor fi o sursă de stabilitate pentru zona euro pe termen mediu dar numai dacă celelalte probleme conexe vor fi rezolvate, spune Parlamentul într-o rezoluţie votată miercuri. În acelaşi timp, alte instrumente financiare trebuie puse în practică rapid pentru a rezolva problemele pe termen scurt, cum ar fi pactul european de rambursare propus de Consiliul german al experţilor economici, mai spune rezoluţia.
Marţi, plenul Parlamentului European a pus întrebări Comisiei Europene privind răspunsurile primite până acum cu privire la Cartea verde privind introducerea "obligaţiunilor de stabilitate".
Mai rămân întrebări deschise privind cartea verde
Rezoluţia salută cartea verde a Comisiei dar notează că e nevoie în continuare de muncă în privinţa unor aspecte importante. Acestea includ căile concrete de a rezolva potenţialul risc moral, făcând mai atrăgător sistemul inclusiv pentru ţările de tip AAA, precum şi pentru ţările cu datorii mari, ducând la o creştere a competitivităţii şi introducând sisteme obligatorii de reducere a datoriilor.
Euro-obligaţiuni pentru a menţine euro-zona
Rezoluţia nu spune că euro-obligaţiunile rezolvă pe loc toate dificultăţile curente. Argumentează însă că sunt o componentă importantă pentru soluţii pe termen mediu. Rezoluţia ţine de asemenea cont de faptul că pentru emiterea obligaţiunilor este necesară o coordonare fiscală mai puternică, care să ţintească atât o guvernare economică mai bună precum şi creşterea economică.
Pentru a rezolva dificultăţi imediate, rezoluţia cere Comisiei să elaboreze rapid propuneri "pentru a rezolva în mod decisiv această criză, cum ar fi pactul european de rambursare propus de Consiliul german al experţilor economici (...) , finalizarea şi ratificarea tratatului mecanismului european de stabilitate (...), euro-b