În primele zile ale lui 1999, minerii din Valea Jiului intră în grevă generală. Sunt nemulţumiţi de salariile mici şi de intenţia guvernului Radu Vasile de a închide două mine şi de a-i lăsa astfel, pe mulţi dintre ei, fără locuri de muncă. În două săptămâni, tensiunea atinge cote alarmante în Valea Jiului. Românii au prins deja frică de mineri, ştiu că bâtele lor pot da jos guverne şi schilodi studenţi. Încă o dată, puterii de la Bucureşti nu i se mai pare atât de departe Valea Jiului. Presa vremii urmăreşte pas cu pas negocierile dintre mineri şi guvernanţi.

„Minerii de la Petroşani s-au aflat în a opta zi de grevă generală. Ortacii vor ca CNH să acorde majorări salariale, fără ca minele Bărbăteni şi Dâlja să fie închise," scrie Evenimentul Zilei, pe 14 ianuarie 1999.

Negocierile cu guvernul Radu Vasile stagnează. După câteva zile, la îndemnul lui Cozma, minerii plusează, aşa cum notează acelaşi ziar: „Noile pretenţii ale lui Cozma aruncă în aer negocierile: 10.000 de dolari pentru fiecare miner disponibilizat şi 400 de dolari leafa până la pensie".

Jurnaliştii au descins încă din primele zile în Valea Jiului. Transmit, zi de zi, fiecare mişcare al minerilor. Ziarele abundă de portrete ale Luceafărului Huilei.

De exemplu, ziarul Adevărul scrie despre „mitul lui Cozma" care „perverteşte suflete de copii": „Ieri, la ora 11, în curtea CNH-ului nu era decât Victoraş, un pui de miner, din Uricani. Venise să-l vadă pe Cozma, ca în fiecare zi de două săptămâni încoace. Puştiul se visează Cozma, îi recită discursurile, i-a împrumutat gesturile. Salută trecătorii cu pumnul stâns, „cum făcea el când s-a întors din defileu. Am plâns când l-am văzut". Zice că luni e pregătit de mineriadă. «Nu ştiţi cumva dumneavoastră unde e Miron Cozma?». Spune oricui îl bagă în seamă că a dat mâna cu el, de faţă cu toată lumea."

Între timp, cum negocierile nu