Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Corina Cretu - "România trebuie să iasă din ambiguitatea faţă de situaţia din Siria"

Publicat in Ziua Constanta, joi 16 februarie 2012 ·

Corina Cretu, vicepresedinte PSD, solicită autoritatilor române să adopte o atitudine fermă faţă de încălcările drepturilor omului în Siria. "România trebuie să iasă din ambiguitate în ceea ce priveşte situaţia din Siria, să se sincronizeze cu diplomaţia europeană şi să-şi dovedească ataşamentul pentru valorile europene", a declarat Corina Cretu. Europarlamentarul social-democrat a criticat lipsa de reactie a reprezentantilor statului român faţă de crimele comise de regimul de la Damasc împotriva populaţiei civile, soldate, in ultimul an, cu peste 6000 de morti. "Preşedintele României ar trebui să fie primul interesat în condamnarea regimului sirian, pentru a se detaşa de suspiciunile privind relatia sa cu Bashar al-Assad", a subliniat Corina Cretu. Vicepresedintele Comisiei pentru Dezvoltare a Parlamentului European considera, de asemenea, ca justificarea reticenţelor părţii române în a condamna deschis regimul sirian, oferită de ministrul de externe, Cristian Diaconescu, "nu stă în picioare. Cetăţenii români prezenţi în Siria ar fi mai bine serviţi de o atitudine fermă a României, pentru că sunt deja victimele guvernării totalitare a lui Bashar al-Assad", a declarat Corina Cretu. "Situaţia din Siria se deteriorează pe zi ce trece. Au loc adevărate masacre în oraşele în care revolta populară împotriva regimului de la Damasc a luat forme radicale. Mor femei, copii, oameni nevinovaţi. Comunitatea internaţională condamnă cu fermitate abuzurile şi încălcările drepturilor omului in Siria. În acest context, în care şi UE, prin politica sa externă, cere ultimativ regimului sirian să renunţe la putere şi să deschidă calea unei rezolvări democratice a crizei, România face notă aparte, prin lipsa de interes faţă de acest subiect", a precizat europarlamentarul Corina Cretu. Corina Cretu, vicepresedinte PSD, solicită autoritatilor române să adopte o atitudine fermă faţă de încă

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Cine a câştigat, cine a pierdut şi cine a dat-o în bară la alegerile europene

News.ro acum 10 ore
Un lucru este sigur după alegerile de duminică pentru Parlamentul European: nu toată lumea sărbătoreşte. Extrema dreaptă a avut o noapte bună, dar alţii nu prea. În timp ce dreapta a câştigat în forţă, verzii şi liberalii au avut o noapte grea. Iar

Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, din Covasna. Primarul UDMR propune un consiliu consultativ

HotNews acum 7 ore
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pe

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum 9 ore
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 11 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

Noi tensiuni în administraţia de la Kiev. Şeful agenţiei de reconstrucţie din Ucraina demisionează cu o zi înainte de o conferinţă internaţională

HotNews acum 4 ore
Şeful agenţiei de reconstrucţie a Ucrainei, Mustafa Nayyem, a demisionat cu o zi înainte de o conferinţă internaţională privind reconstrucţia pe termen lung a ţării, spunând că a fost împiedicat să participe după ce a fost sistematic subminat de guv

Rareş Bogdan: Domnul Stănescu încearcă să îl împringă pe scări pe domnul Ciolacu / Cel mai potrivit la preşedinţia României este Nicolae Ciucă / Vom sta de vorbă cu PSD mâine, vom avea poziţia domniior lor, exprimată prin viu grai, nu prin presă

News.ro acum 9 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni, după anunţul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că PSD va organiza Congres săptămânile viitoare pentru stabilirea prezidenţiabilului, că acesta încearcă să îl împringă pe scări pe li

ALEGERI 2024 - Dacian Cioloş: Scorul naţional este un eşec / Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea / Eu îmi voi lua un timp de reflecţie asumându-mi neîndeplinirea unui obiectiv ambiţios

News.ro acum 7 ore
Preşedintele REPER, Dacian Cioloş, afirmă, luni seară, că scorul naţional obinut de partid este ”un eşec”. ”Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea”, a transmis politicianul care anunţă că va reflecta în perioad au

Primele rezultate oficiale de la BEC pentru Alegerile Europarlamentare: Alianţa PSD-PNL – 48,7%, AUR – 14,95%. Procentele obţinute de celelalte partide

Mediafax acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a centralizat şi comunicat primele rezultatele oficiale pentru alegerile europarlamentare 2024. Alianţa PSD-PNL şi partidul AUR sunt pe primele două locuri, pe locul trei poziţionându-se Alianţa Dreapta Unită. Nicu Şte

Incident la graniţa NATO. Un avion militar rus a încălcat spaţiul aerian al Finlandei

Mediafax acum 7 ore
Incidentul a avut loc estul Golfului Finlandei şi a durat aproximativ două minute, a precizat ministerul. Avionul militar rus a pătruns mai mult de doi kilometri în spaţiul aerian finlandez, potrivit Reuters. "Luăm în serios suspiciunea de încălcare

Anchetă în Bucureşti, după ce doi copii ar fi fost agresaţi sexual într-o grădiniţă din Sectorul 1

HotNews acum 7 ore
Poliţiştii din Bucureşti au declanşat o anchetă, după ce au fost sesizaţi de directoarea unei grădiniţe din Sectorul 1 cu privire la faptul că doi copii ar fi fost agresaţi sexual de un educator. Copiii au 5 ani, iar faptele s-ar fi petrecut atât în

Vremea

București
acum

22°
mar.

21°/34°
mie.

21°/32°
joi

19°/30°
vin.

18°/25°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/31°
mie.

16°/23°
joi

15°/22°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/26°
mie.

20°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/25°
mie.

14°/22°
joi

13°/20°
vin.

13°/22°
Timisoara
acum

20°
mar.

18°/25°
mie.

15°/22°
joi

12°/24°
vin.

14°/25°