Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Îşi permite România să nu semneze Tratatul UE?

Publicat in Romania Libera, joi 16 februarie 2012 · · ·

Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi convergenţa în Uniunea Europeană şi Monetară, ce va fi semnat la Bruxelles la începutul lunii martie, se poate reduce, în cifre, la: deficit structural anual de maximum 0,5% din PIB, deficit bugetar de cel mult 3% din PIB şi datorie publică de maximum 60% din PIB. Ce ar însemna, de fapt, aceste cifre? Ca statul să-şi colecteze mai bine veniturile şi să cheltuiască banii mai eficient. Adică un aparat bugetar mai puţin stufos, servicii publice mai eficiente şi, în special, renunţarea la derapajele electorale.

Cu alte cuvinte, politicienii să nu se mai înghesuie în anii electorali să dea tot felul de ajutoare, să mărească pensiile şi salariile sau să demareze diverse programe cu bătaie socială, atât timp cât bugetul de stat nu poate suporta astfel de cheltuieli. Practic, ar urma să dispară principiul „promitem orice şi dăm orice pentru a ajunge la putere".

Or, în mod evident, astfel de restricţii nu convin nici unui partid. Nici celor din coaliţia la putere, nici opoziţiei. Sub presiunea preşedintelui Traian Băsescu şi a partenerilor europeni, liderii coaliţiei au semnat totuşi, miercuri, un protocol de susţinere a tratatului.

Invitaţi să semneze protocolul, liderii opoziţiei bat în retragere, gândindu-se, probabil, că noile reguli le-ar îngreuna mult planurile când vor ajunge la putere. Nu de alta, dar au vorbit de necesitatea creşterii salariilor şi a pensiilor, de scăderea TVA, de reducerea impozitelor pentru salariile mici, de neimpozitarea pensiilor sub 2.000 lei etc.

Iliescu: „Nu înţeleg această grabă"

Tratatul se va semna pe 1 martie, dar liderii PSD spun că nu este nici o grabă, că avem destul timp de analiză şi că, la o adică, putem să nici nu semnăm acum, ci mai târziu.

„Nu suntem grăbiţi să îl semnăm acum, pentru că oricum suntem în afara zonei euro. Nu ştiu de ce se grăbeşte dom

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 47 minute
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Vremea se strică în aproape toată țara. Care vor fi regiunile afectate de ploi și vijelii

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteo Cod galben de averse şi vijelii pentru 19 judeţe şi Capitala. În plus, a fost publicată și o avertizare Cod portocaliu de averse torenţiale şi furtuni pentru 16 judeţe din jumă

Incendiu puternic la un centru comercial din București

HotNews acum o ora
Un incendiu a cuprins, luni după amiază, o clădire din Capitală în care funcţionează un magazin, o sală de fitness şi o sală de evenimente. Douăsprezece autospeciale ale pompierilor intervin, la ora transmiterii acestei ştiri incendiul fiind localiz

AEP: 18.978.908 de cetăţeni români sunt înscrişi în Registrul electoral, la 31 mai / Sunt cu 12.297 mai mulţi de la finalul lunii aprilie

News.ro acum 31 minute
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat că numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral, la data de 31 mai, este de 18.978.908, fiind cu 12.297 mai mulţi faţă de ultima informare publică de la finalul lunii aprilie.

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum o ora
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Căldura a ucis peste 50 de persoane în India trei zile, dar numărul deceselor ar fi mult mai mare în condiţiile în care temperaturile au atins 50 de grade Celsius

News.ro acum 2 ore
Peste 50 de persoane au murit în India în ultimele trei zile, în condiţiile în care o caniculă brutală continuă să afecteze anumite zone ale ţării, relatează BBC. În weekend, numai în statul Uttar Pradesh, din nordul ţării, au murit 33 de persoane d

ANAF confirmă: Darul de la nuntă și botez nu se impozitează

HotNews acum 48 minute
Sursele de fonduri de natura darurilor de nuntă/de botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării, susține ANAF într-un comunicat de presă. De altfel, același lucru a scris HotNews.ro și duminică. ANAFFoto: Hotnews / Florin

ATAC Hiper Discount by Auchan, formatul cu cele mai mici prețuri al rețelei, își deschide porțile în locul Auchan Discount Calea Șagului (P)

Press Alert acum 59 minute
Din 6 iunie, ATAC Hiper Discount by Auchan, formatul cu cele mai mici prețuri al rețelei, își deschide porțile în locul Auchan Discount Calea Șagului. Descoperă magazinul cu prețuri mici permanent! Din 6 iunie, timișorenii au o nouă destinație de cu

Grindeanu acuză constructorul podului suspendat de la Brăila că cere sute de milioane de lei pentru a permite circulația: "Nu o să fim de acord cu acest tip de șantaj"

Ziare.com acum 4 ore
Podul dintre Brăila și Tulcea, realizat în proporție de aproximativ 90%, nu a fost pus în circulație de firma constructoare. Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, acuză luni, 3 iunie, constructorul de șantaj, după ce acesta

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

13°/23°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/22°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°