Unele dintre descoperirile care ne-au schimbat viaţa au fost cu totul întâmplătoare şi au fost rodul unei inspiraţii de moment, care s-a dovedit a fi genială, relatează futuroprossimo.blogosfere.it

Unul dintre cele mai elocvente cazuri de accident fericit este celebra poveste a descoperirii penicilinei. Se spune că microbiologul britanic Alexander Fleming a revenit în septembrie 1928, în laboratorul său, după ce petrecuse luna august în concediu cu familia.

Într-una dintre cutiile Petri cu culturi de stafilococi, pe care le studia în acel moment, a descoperit ceva cu totul neobişnuit: pe suprafaţa mediului de cultură, printre coloniile de stafilococi, crescuse o ciudată colonie de microorganisme de culoare albăstruie, iar în jurul ei, pe o rază de câţiva milimetri, nu exista nici urmă de stafilococ. Flemming şi-a dat imediat seama că acel mucegai albăstrui, pe care după luni de cercetare l-a identificat drept Pennicilium notatum, conţinea „ceva“ capabil să distrugă stafilococii. O altă întâmplare la fel de fericită este folosirea amprentei ADN în criminalistică. În prezent, „amprenta ADN“ reprezintă, prin acurateţea ei, unul dintre cele mai importante mijloace de a determina cui îi aparțin probele biologice ridicate de la locul infracţiunii. Prin compararea ADN-ului extras din acestea cu cel prelevat de la potenţialii suspecţi, se pot obţine, practic fără eroare, informaţii de o enormă însemnătate pentru identificarea vinovaţilor.

Această metodă a fost descoperită cu totul întâmplator de către „părintele ADN-ului“, sir Alec Jeffreys. Din câte se pare, acesta a fost cel care şi-a dat seama cum stau lucrurile şi care vor fi aplicaţiile metodei în viitor. Profesorul Jeffreys a descoperit noutatea în 1984, în timp ce se ocupa de un proiect de cercetare care nu avea nici o legătură cu criminalistica. El studia variaţiile genetice ale ADN-ului uman, î