Foto: PETER PARKS / AFP Argentinianul Diego Maradona(foto) a declarat că visul său este să antreneze echipa Napoli, însă sunt puţine şanse ca acesta să se realizeze deoarece fiscul italian îl face să se simtă „ca un trădător”. „De fiecare dată când revin am o senzaţie oribilă. Fiscul mă face să mă simt ca un trădător. Eu nu am nimic de a face cu acea datorie.
Eu sunt victima, nu vinovatul. În Italia am devenit un simbol al evaziunii fiscale. Este nedrept. Vreau să revin în fotbalul Italian, iar visul meu este să antrenez pe Napoli”, a declarat „Pibe d’oro”. Curtea de Casaţie l-a condamnat, în 2005, pe fostul star al napoletanilor (1984-1991) să plătească 37,2 milioane de euro fiscului italian. Din această sumă, 23,5 milioane de euro reprezintă dobânzi moratorii (dobânzi socotite de la data acordării moratoriului până la achitarea datoriilor).
În timpul ultimilor ani petrecuţi în Italia, Maradona nu şi-a achitat impozitele pe venituri. Maradona a înscris 115 goluri în 259 de partide pentru Napoli, timp de 7 ani, între 1984-1991. El a creat o adevărată isterie la poalele Vezuviului, majoritatea covârşitoare a băieţilor născuţi în acea perioadă la Napoli purtând numele de Diego sau Armando, cele două prenume ale starului argentinian.
Foto: PETER PARKS / AFP Argentinianul Diego Maradona(foto) a declarat că visul său este să antreneze echipa Napoli, însă sunt puţine şanse ca acesta să se realizeze deoarece fiscul italian îl face să se simtă „ca un trădător”. „De fiecare dată când revin am o senzaţie oribilă. Fiscul mă face să mă simt ca un trădător. Eu nu am nimic de a face cu acea datorie.
Eu sunt victima, nu vinovatul. În Italia am devenit un simbol al evaziunii fiscale. Este nedrept. Vreau să revin în fotbalul Italian, iar visul meu este să antrenez pe Napoli”, a declarat „Pibe d’oro”. Curtea de Casaţie l-a condamnat, în 20