Primăria orădeană a anunţat miercuri după amiază că, în jurul orei 14, Comandamentul pentru deszăpezire s-a întrunit în şedinţă operativă, în urma anunţului de cod galben de ninsori pentru judeţul Bihor, valabil în intervalul 15 februarie ora 18:00 - 16 februarie ora 18:00.
Unde-s doi, puterea creşte
Potrivit unui comunicat, la întrunire au fost prezenţi, pe lângă reprezentanţi ai Direcţiei Tehnice a Primăriei Oradea şi ai RER Ecologic Service, şi cei ai firmei Selina, iar şeful Direcţiei Tehnice, Mircea Ghitea, care coordonează şi Comandamentul, a stabilit modul de intervenţie pentru următoarele zile, în caz de ninsori abundente.
„Firmei RER, care răspunde de deszăpezire, i s-a cerut să intervină cu prioritate pe arterele principale ale oraşului, în intersecţii şi la intrările-ieşirile din oraş, de câte ori situaţia o impune, pentru a se asigura desfăşurarea în bune condiţii a traficului rutier. Pentru ca firma RER să aibă posibilitatea să intervină cu operativitate inclusiv pe arterele secundare, s-a solicitat sprijinul companiei Selina", se arată în comunicat, care precizează că firma lui Beniamin Rus „va acţiona pe axa Rogerius - Centru Civic, reprezentând aproximativ o treime din oraş".
„Pe aceste trasee, în urma utilajelor cu plug ale Selina, firma RER va interveni cu utilaje pentru împrăştierea de material antiderapant. În caz de nevoie, bateriile de intervenţie vor fi însoţite de echipaje ale Poliţiei Locale şi Poliţiei Circulaţie, care vor asigura siguranţa deplasării în trafic a utilajelor grele", se mai arată în informare.
Utilajele de deszăpezire vor interveni de îndată ce grosimea zăpezii atinge 5 cm, revenind pe trasee de câte ori este necesar pentru a asigura buna desfăşurare a traficului rutier, promit reprezentanţii municipalităţii.
Mâna pe lopată!
Primăria Oradea roagă cetăţenii să acorde prioritate utilaje