Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ungureanu i-a propus lui Vinţan să vină la Guvern, dar a fost refuzat

Publicat in Romania Libera, vineri 17 februarie 2012 · ·

Corina Vinţan, fost purtător de cuvânt la Ministerul de Externe când instituţia era condusă de Mihai Răzvan Ungureanu şi actual managing partner al companiei de consultanţă Links Associates, a declarat că i s-a propus să facă parte din echipa premierului, dar că va continua proiectul antreprenorial, potrivit Mediafax.

"Ca să pun capăt speculaţiilor apărute în presă, menţionez că am fost solicitată să revin într-o echipă condusă de Mihai Răzvan Ungureanu, de data aceasta din poziţia de premier, însă am considerat că în acest moment am o responsabilitate faţă de proiectul meu antreprenorial început acum 4 ani, pe care l-am dezvoltat cu multă trudă alături de cei 10 colegi ai mei, profesionişti desăvârşiţi", a declarat, vineri seara, Corina Vinţan.

Ea a amintit că, în prezent, conduce Links Associates, o companie care deţine în portofoliu 10 clienţi, unii dintre ei mari investitori cu operaţiuni la nivel mondial.

"Îi mulţumesc premierului pentru încrederea acordată şi îl asigur de toată loialitatea mea. Pentru mine, noua postură a lui Mihai Răzvan Ungureanu reprezintă un nou început pentru România în care cred cu tărie", a adăugat Vinţan.

În ceea ce priveşte purtătorul de cuvânt al Guvernului, Vinţan precizează că, aşa cum i-a spus şi premierului, recomandă pentru acest post o persoană cu o solidă pregătire economică şi cu o mare transparenţă faţă de mass-media.

Mai multe site-uri de presă au publicat anterior informaţia conform căreia Ioana Muntean va fi înlocuită în postul de purtător de cuvânt al Guvernului de către Corina Vinţan.

Surse oficiale au delarat însă, vineri, că Dan Suciu, redactor-şef al postului TV Money Channel, şi Ionuţ Stanimir, şef comunicare externă al BCR, sunt variantele premierului Ungureanu pentru postul de purtător de cuvânt al Guvernului, ei având deja discuţii pe această temă cu şeful Executivului.

Cori

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Compozitorul Disney Richard M Sherman, care a scris şi piese pentru ”Mary Poppins”, a murit la vârsta de 95 de ani

News.ro acum 2 ore
Compozitorul Richard M Sherman, care a scris melodii pentru filme clasice Disney precum ”Mary Poppins” şi ”Chitty Chitty Bang Bang”, a murit la vârsta de 95 de ani, în Beverly Hills, relatează BBC. Sherman a făcut echipă cu răposatul său frate Rober

Atac cu drone la o școală din Gaza folosită drept adăpost. Cel puţin zece persoane au fost ucise

Ziare.com acum o ora
Cel puţin zece persoane, între care şi copii, au murit în Gaza după un atac cu drone la o şcoală în care se adăposteau, potrivit angajaţilor din sănătate locali, relatează CNN. Şcoala Al-Nazla din Saftawy, la periferia Jabaliya, era folosită ca adăp

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 10 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Concertul lui Nicki Minaj din Manchester a fost anulat, după ce artista a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam

Mediafax acum 48 minute
Nicki Minaj a fost arestată sub suspiciunea de posesie şi export de droguri uşoare înainte de a fi amendată şi i s-a permis să-şi continue călătoria, a declarat poliţia olandeză. Cu toate acestea, ea nu a ajuns la Manchester la timp pentru concertul

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 9 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 10 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Un incendiu izbucnit la o sală de jocuri provoacă moartea a cel puţin 20 de persoane, în India

News.ro acum o ora
Cel puţin 20 de persoane au murit după ce un incendiu a izbucnit la o sală de jocuri, în oraşul Rajkot din vestul Indiei, afirmă oficiali locali, citaţi de CNN. Comisarul de Poliţie din Rajkot, Raju Bhargava, a declarat pentru ANI că incendiul este

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 13 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 13 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Vremea

București
acum

16°
dum.

14°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

19°
dum.

13°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/20°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

15°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

11°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/18°
Timisoara
acum

19°
dum.

14°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°