Totul a început în noiembrie 1994, când revista pentru bărbaţi GQ (abreviere din Gentlemen's Quarterly şi nu, cum avea să se insinueze, din Gay Quarterly) a organizat la Londra primul târg britanic de ferchezuială masculină (au participat, cu pavilioane proprii, coloşi ai producţiei de îmbrăcăminte, accesorii şi cosmetice precum Calvin Klein ori Giorgio Armani).

O săptămână mai târziu, ziaristul Mark Simpson exclama în ziarul Independent că narcisismul masculin a erupt şi că ne aflăm la începutul unei noi ere. Pe cumpărătorii spilcuiţi care umpleau târgul, Mark Simpson îi numea, încă din prima frază a articolului, metrosexuali. Cuvântul fusese format de el însuşi din metro(politan) şi -sexual (desprins din homosexual, heterosexual) şi desemna "tânărul celibatar cu venituri înalte, care locuieşte ori lucrează în oraş (pentru că acolo sunt cele mai bune magazine)" şi care constituia "cea mai promiţătoare piaţă de consum a deceniului". În anii optzeci, asemenea indivizi puteau fi găsiţi doar în paginile unor reviste precum GQ ori în barurile pentru homosexuali (heterosexualii nu cumpărau decât bere, ţigări şi, din când în când, prezervative, restul târguielilor intrând în competenţa femeilor). În era consumismului neînfrânat, metrosexualii aveau unde ieşi la shopping. "Metrosexualul este un fetişist al cumpărăturilor: un colecţionar de fantezii despre bărbaţi pe care i le vinde industria de publicitate". "Metrosexualii sunt creaţia capitalismului însetat de noi pieţe", îşi încheia, nemilos, Mark Simpson prezentarea noului dandy, căruia mai mult decât să privească după femei ori după alţi bărbaţi îi place să se privească în oglindă şi să fie privit.

Termenul nu a făcut carieră decât după ce a traversat Atlanticul, a fost coborât din sfera teoretică, şi-a găsit câteva nume de idoli care să-l încarneze şi a început să aibă legătură cu sexul. În iulie 2002, p