Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Editorial Paradisul local, în destrămare

Publicat in Ziua Constanta, vineri 17 februarie 2012 ·

Anul a început cu noi repartizări ale banilor judeţeni. Zeci de primării, deşi aleargă disperate după cofinanţarea proiectelor europene menite să le transforme localitatea într-un mic paradis, au fost puse pe linia de aşteptare. Că primarii aşteaptă cofinanţarea, că aşteaptă sfârşitul lumii şi cu asta s-a isprăvit şi treaba cu proiectele, om trăi şi om vedea. Ideea este că planurile de investiţii sunt în stand-by, iar păcatul face ca banii judeţeni să nu fie de ajuns pentru a le susţine. Băncile nu se înghesuie nici ele cu creditarea. A apus vremea contractelor încheiate de bancheri pe bandă rulantă. Prioritatea băncilor a fost să finanţeze statul şi au reuşit, mondialul FMI le-a oferit ocazia. Bancherii au pus mâna pe o vacă (în speţă statul român) bună de muls ani la rând de acum încolo. Şi când te gândeşti că paradisul pe care şi-l doresc şefii autorităţilor locale este de mult normalitatea altora. Vorbim de realizarea sistemelor de canalizare, a reţelei de apă şi de aproape eterna asfaltare a drumurilor din localităţi, de reabilitarea şcolilor, a dispensarelor, a spitalelor, a căminelor culturale, de piste pentru biciclişti şi de alte proiecte de agrement. Desigur, când vom avea toate acestea şi mai multe, în comunele din judeţ cu siguranţă vom avea şi constănţeni fericiţi, cu salarii decente şi un trai mai bun. Paradisul este departe de noi, căci alături ne sunt lipsurile şi anormalitatea. Banii judeţeni niciodată îndeajuns pentru toate localităţile şi întotdeauna la dispoziţia primăriilor cu aceeaşi culoare a şefului CJC (stă mărturie pentru repartizarea pe criterii de coloratură politică chiar şi prima lună din acest an: din 18 primării înscrise pe lista repartizărilor, 15 fac parte din partidul şefului CJC) ar fi cheltuiţi sau mai bine zis risipiţi prin încheierea unor contracte păguboase, ce propun costuri de achiziţie ireale şi cu multe ze

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 30 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum o ora
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Prevenirea abuzurilor șefilor SRI și limitarea mandatelor acestora, legi trecute de Camera Deputaților

Ziare.com acum o ora
Două proiecte de lege care vizează reforme ale serviciilor din România au fost adoptate de Camera Deputaților miercuri, 11 decembrie. Cele două legi, inițiate de Emanuel Ungureanu (USR) vizează limitarea mandatelor șefilor serviciilor (SRI, SIE, SPP

ÎCCJ respinge cererea lui George Simion împotriva hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum 38 minute
„Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, invocată din oficiu. Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Simion George Nicolae împotriva Hotărârii nr. 32 din data de 06 decembrie 2024 pronunţate de Curtea

Rusia le recomandă cetățenilor săi să evite călătoriile în Occident. „Sunt pline de riscuri”

Ziare.com acum o ora
Rusia a anunțat miercuri, 11 decembrie, că relaţiile cu Statele Unite sunt atât de conflictuale încât cetăţenii ruşi nu ar trebui să călătorească în SUA, Canada şi unele ţări UE, deoarece riscă să fie "vânaţi" de autorităţile americane, relatează Re

Wizz Air introduce două noi rute din România şi frecvenţe crescute pe alte cinci

Mediafax acum o ora
Noile destinaţii sunt Memmingen (Germania): patru zboruri pe săptămână - marţi, joi, sâmbătă şi duminică şi Bari (Italia): trei zboruri pe săptămână - luni, miercuri şi vineri. De asemenea, din vara anului viitor, compania reia rutele spre Madrid: d

O șoferiță beată și drogată a fost reţinută după ce a lovit cu maşina un autoturism condus de o poliţistă

Ziare.com acum o ora
O femeie de 30 de ani din Arad a fost reţinută după ce provocat un accident rutier, lovind cu maşina un autoturism condus de o poliţistă aflată în timpul liber. Poliţiştii au constatat că femeia de 30 de ani consumase alcool, având 1,40 mg/l alcool

Casa Verde Fotovoltaice 2024 / AFM a publicat lista instalatorilor validați; beneficiarii au la dispoziție 90 de zile pentru alegerea unui instalator

HotNews acum 2 ore
Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat pe site-ul instituţiei lista instalatorilor validaţi în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice – sesiunea 2024. Începând de miercuri, persoanele fizice care s-au înscris în program au la dispoziție

Calendar de advent cu figurine din ciocolată vândut în magazinele Lidl, retras de la vânzare din cauza gustului „nespecific”: „Nu reflectă calitatea și savoarea standard a produsului”

HotNews acum 3 ore
Toate loturile de calendare de advent cu figurine din ciocolată, vândut special pentru Crăciun de producătorul „Milano sp. z o.o S.K.A” au fost retrase de la vânzare din magazinele Lidl, a anunțat ANSVSA. Potrivit inspectorilor, ciocolata avea un gu

Consiliul Concurenţei analizează preluarea Telekom Romania Mobile Communications de către Vodafone România şi a unor active ale companiei de către Digi România

News.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că analizează tranzacţiile prin care Vodafone România intenţionează să preia Telekom Romania Mobile Communications, iar Digi România SA va prelua anumite active ale aceleiaşi companii. ”Consiliul Concurenţei analizează t

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
Iasi
acum

mie.

1°/3°
joi

-0°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/3°
joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°