Numărul 9, de joi 25 februarie 1964 este primul dedicat propriu-zis conferinţei scriitorilor, care se deschide deja după obicei cu un discurs de Tudor Arghezi. (...) Asistăm la căderea celui mai influent personaj din sistemul literar al ultimilor ani, Mihai Beniuc. Spectacolul degradării sale este uluitor, pentru că nu se face cu discreţie, nu e vorba doar de schimbarea prin vot a preşedintelui Uniunii Scriitorilor, ci de un adevărat circ la care Beniuc pare să fi participat cu voie sau fără. Chiar dacă revista nu dă amănunte, pitorescul momentului se simte. „Darea de seamă” asupra activităţii comitetului de conducere a USR este citită de Mihai Beniuc însuşi (revista face un fel de şapou deasupra textului în care insistă că a fost citit de către tovarăşul Mihai Beniuc) şi iată ce spune: „Preşedintele Uniunii nu a ştiut să coordoneze activitatea acestor organisme de conducere, să stimuleze iniţiative colective, şi a luat, nu o dată, hotărîri de unul singur. [...] sectoare importante de muncă n-au fost acoperite, iar responsabilităţile personale au fost neglijate [...] atitudini subiectiviste.”
„Darea de seamă” ocupă nu mai puţin de 32 de coloane de revistă, adică pînă în pagina 8 inclusiv.
(Luminiţa Marcu,
„Literatură şi ideologie. Gazeta literară, 1954-1968”)
Numărul 9, de joi 25 februarie 1964 este primul dedicat propriu-zis conferinţei scriitorilor, care se deschide deja după obicei cu un discurs de Tudor Arghezi. (...) Asistăm la căderea celui mai influent personaj din sistemul literar al ultimilor ani, Mihai Beniuc. Spectacolul degradării sale este uluitor, pentru că nu se face cu discreţie, nu e vorba doar de schimbarea prin vot a preşedintelui Uniunii Scriitorilor, ci de un adevărat circ la care Beniuc pare să fi participat cu voie sau fără. Chiar dacă revista nu dă amănunte, pitorescul momentu
