Când o zăreşti ai sentimentul că abia a coborât dintr-un basm cu zâne sau din „Visul unei nopţi de vară” de Shakespeare, ceea ce nu e departe de adevăr, având în vedere că joacă în această piesă la Teatrul Mic. Interpretă de mare sensibilitate, ce transmite o fineţe şi o fragilitate aparte, dacă vreţi de o nebănuită putere de expresie, Irina Rădulescu, fiica maestrului Dem Rădulescu şi a actriţei Adriana Şchiopu, se află în dimineaţa tulburătoare a carierei sale. Are inteligenţă, har, frumuseşe, tinereţe. E o pată de culoare, personală, densă, o ultimă tuşă pe tabloul unui maestru.

O mare actriţă i-a călăuzit primii paşi, fiindu-i naşă de botez, Gina Patrichi. Părinţii îi sunt idoli. De admirat le admiră pe doamna Olga Tudorache, pe Valeria Seciu, pe Mariana Mihuţ. „Aşchia sare atât de departe pe cât de puternică este lovitura toporului.” Acest răspuns incredibil pe care l-am citit într-o publicaţie nu cu mult timp în urmă aparţine Irinei Rădulescu. S-a născut la 14 octombrie, de Sfânta Parascheva, zi sfântă. La vârsta de 3 ani, Irina a început să studieze franceza, engleza, japoneza, pianul. Copilăria ei s-a petrecut aproape de scenă. „Trăind în teatru nu am avut un moment anume în care să spun că vreau să fiu actriţă. De mică îmi plăcea. Ţin minte că atunci când era câte o premieră la teatru bucuria mea nu era atât spectacolul, ci faptul că după aceea se mai stătea la o parolă şi scena rămânea liberă cu decorul acelui spectacol pe care tocmai îl văzusem. Atunci eu şi câţiva copii ai teatrului lăsam pe toată lumea să discute şi mergeam în scenă şi ne imaginam, jucam ce tocmai văzusem. Asta era bucuria noastră, jocul pe scenă. Să reintru în teatru a fost ca o reîntoarcere acasă. Nu m-am gândit dacă ţin ridicată ştacheta numelui, pentru că nivelul alor mei este ridicat. Nu mi-am propus nici să egalez, conştientă fiind că este foarte greu. Nu am frustrări, ap