Nu s-a uscat bine cerneala de pe decretul de numire în postul de premier, că domnul Mihai Răzvan Ungureanu se grăbeşte să facă cunoscute celor mai mult sau mai puțin inițiați semnele doveditoare ale apartenenței sale la „clasa politică“. Pentru cei care încă se întrebau dacă domnul Băsescu a făcut alegerea potrivită, dacă domnul Ungureanu nu este cumva prea ’ntelectual, prea finuț, prea cultivat pentru o asemenea ocupație politică, răspunsul nu s-a lăsat prea mult aşteptat. În intervenția sa de la Buzău, domnul Ungureanu, după ce a survolat văile plîngerii îngropate, literalmente, sub zăpadă, le transmite românilor că se vaită prea mult (nefiind încă apocalipsa), că este mulțumit de intervenția ministerelor de forță, că Statul e puternic şi că „e inadmisibil ca soldații să înghețe deszăpezind în vreme ce românii stau, leneşi, la căldură“. Ceea ce vrea să spună prin această declarație trebuie însă supus semiozei. Sau, cu un termen mai familiar domnului Ungureanu, mesajul transmis trebuie decodificat. Destinatarii mesajului transmis sînt atît contestatarii săi de bună-credință (cei care îl văd prea finuț pentru cartierul rău-famat al politicii), cît şi colegii săi de „clasă politică“, speriați, poate, de diferența pe care domnul Ungureanu ar marca-o prin tinerețe, inteligență, cultură etc. Anxietatea celor din urmă este îndreptățită întrucît, în discursul său de la învestirea noului Cabinet, preşedintele a augmentat această diferență, fluturînd din nou pîrîitoarea ale cărei zgomote se presupune că îi sperie pe politicienii români: înnoire, schimbare, întinerire. Pentru toți aceştia domnul Ungureanu a emis, prin mesajul de la Buzău, parola, codul, semnalul de recunoaştere. De acum ei pot ieşi din starea de alertă: domnul Ungureanu nu e un intrus, ci un politician „acreditat“. Decodificat, mesajul sună astfel: „Deşi par tînăr şi neexperimentat, cunosc şi ader la t