Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Insula Mare a Brăilei este izolată din cauza unui pod de gheaţă format pe Dunăre

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 18 februarie 2012 ·

Trecerea cu bac-ul în Insula Mare a Brăilei (IMB) este blocată din cauza unui pod de gheaţă format pe Dunăre, ceea ce duce la izolarea celor peste cinci mii de oameni care locuiesc aici, se arată într-o informare dată publicităţii, sâmbătă, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Brăila, potrivit Agerpres.

Autorităţile locale se aşteptau la o astfel situaţie, declara în urmă cu două zile prefectul municipiului Brăila, Dumitru Popa, având în vedere că podul de gheaţă format pe Dunăre creştea de la o zi la alta, prin blocarea sloiurilor în dreptul Căpităniei.

'Toate sloiurile care se duc la vale se opresc în podul de gheaţă din dreptul Căpităniei, care urcă încet, încet spre porţiunea pe care facem traversare. Dacă se blochează Dunărea, vom traversa eventual cu împingătorul, dar numai pentru urgenţe medicale', declara prefectul Dumitru Popa.

În IMB au fost deschise drumurile, au fost duse ajutoare alimentare, s-au aprovizionat magazinele, fabrica de pâine de la Măraşu care asigura pâine pentru toată Insula Mare a fost aprovizionată cu făină, iar autorităţile speră că locuitorii vor putea face faţă situaţiei.

Locuitorii din IMB au primit trei tone de preparate din carne, aduse cu un elicopter al MApN, în cadrul unei acţiuni organizate de Statul Major General al Armatei Române, şi 800 kg conserve de pateu şi 6.626 litri apă minerală, alimente asigurate din rezervele de stat.

SC TCE Trei Brazi, societatea care administrează exploataţia agricolă din zonă, considerată cea mai mare din Europa, a dus fiecărei familii din IMB câte cinci pâini, doi litri de ulei şi trei kilograme de zahăr.

În cele 11 sate din Insula Mare a Brăilei trăiesc peste 5.000 de oameni, care, atunci când se revarsă apele crescute ale Dunării, suferă din cauza inundaţiilor, iar când fluviul îngheaţă au probleme cu traversarea Dunării, având în vedere că singura l

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 6 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 5 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 5 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 8 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 4 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Formula 1: Charles Leclerc, pole position în MP de la Monaco

HotNews acum 9 ore
Charles Leclerc va pleca primul în cursa Marelui Premiu de la Monaco, el fiind cel mai rapid în sesiunea de calificări de sâmbătă. Charles LeclercFoto: Lillian SUWANRUMPHA / AFP / Profimedia Max Verstappen va pleca de pe locul 6 la Monaco - Lewis Ha

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 10 ore
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 9 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Vremea

București
acum

15°
dum.

14°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°