Chestorul Liviu Popa, şeful Poliţiei Române, a declarat, duminică seară, că nu se va intra în spaţiul unde au avut loc exploziile la Sighetul Marmaţiei până nu există certitudinea că nu mai este vreun risc, echipele de criminalişti şi specialişti în gaze fiind pregătite pentru investigaţii, potrivit Mediafax.
Potrivit chestorului Popa, specialişti ai unei firme de distribuţie de gaze "sunt în zonă pentru a reduce concentraţia de gaze la 4,5", iar din evaluările la faţa locului s-a identificat problema de la faţa locului, astfel că locuitorii nu trebuie să fie în panică.
Un procuror şef, prezent la conferinţa de presă de la Poliţia Sighetul Marmaţiei, a anunţat că în curând investigaţiile vor fi preluate de către Parchetul Tribunalului Maramureş, făcîndu-se cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, distrugere şi la legea protecţiei muncii, întrucât a doua explozie s-a produs când erau în local angajaţii de la ISU, ai Poliţiei, de la Gaze, care vroiau să investigheze modul cum s-a produs deflagraţia de sâmbătă spre duminică, la ora 0.56.
Chestorul Popa a precizat că discoteca unde a avut loc exploziile nu era conectată la reţeaua de gaze.
La rândul său, procurorul şef a spus că de la sediul societăţii care distribuie gaz în Sighetul Marmaţiei sunt ridicate documente, pentru a fi verificate contractele de furnizare a gazelor pe cele două magistrale.
Şeful Poliţiei Române a amintit faptul că în cele două explozii 21 de persoane au fost rănite, 17 fiind spitalizate.
Cinsprezece dintre victime sunt în spitalele de Arşi (11) şi Floreasca (patru) din Capitală, o altă victimă se află în Spitalul din Sighetul Marmaţiei, iar alta la Spitalul din Baia Mare. Chestorul Liviu Popa, şeful Poliţiei Române, a declarat, duminică seară, că nu se va intra în spaţiul unde au avut loc exploziile la Sighetul Marmaţ