Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Geoană: Nu sunt asociat cu greva opoziţiei, revin în Senat dacă se discută scrisoarea către FMI

Publicat in Romania Libera, luni 20 februarie 2012 · ·

Fostul preşedinte al Senatului Mircea Geoană a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că va reveni la lucrările plenului atunci când Guvernul va trimite spre ratificare Parlamentului scrisoarea de intenţie către FMI.

Geoană a spus că nu este asociat în niciun fel grevei parlamentare a opoziţiei, care are mai multe accente politice, însă nici nu poate accepta continuarea practicii "antidemocratice şi arogante" a fostului Guvern şi a actualei majorităţi.

"Primul gest pe care prim-ministrul Mihai Răzvan Ungureanu ar trebui să îl facă în relaţia cu opinia publică şi cu Parlamentul este o dezbatere şi un vot pentru ratificarea scrisorii de intenţie către FMI, în care se prezintă adevăratul program de guvernare al României şi care conţine măsuri în toate domeniile, începând cu pensii şi salarii, sănătate şi terminând cu posibile privatizări", a declarat fostul preşedinte al Senatului.

El a precizat că îşi va relua prezenţa, ca senator independent, când noul premier îşi va modifica modul de raportare la Parlament. "Mă bucur că premierul Mihai Răzvan Ungureanu a acceptat sugestia mea şi a decis că este oportună o nouă întâlnire cu Jeffrey Franks, şi cred că se impune discutarea urgentă a scrisorii de intenţie în Parlament, cu atât mai mult dacă se ajunge la o modificare a acesteia. Sugestia mea este ca lunea viitoare Guvernul să trimită Senatului, care este primă cameră sesizată, proiectul de lege privind ratificarea scrisorii de intenţie, astfel încât aceasta să fie dezbătută de Parlament înainte de a fi semnată de board-ul Fondului. Ar fi un bun prilej şi pentru Mihai Răzvan Ungureanu să prezinte şi propria lui viziune asupra programului de guvernare, mai ales că acest aspect a cam lipsit din discursul de investitură", a mai declarat Geoană.

Senatorul PDL Radu Berceanu a declarat, luni, că menţinerea protestului parlamentar al USL dărâmă exact pri

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Foști șefi din SRI, anchetați de DNA într-un dosar de corupție. Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, în vizorul procurorilor

Press Alert acum 45 minute
Florian Coldea (dreapta) Generalii Florian Coldea și Dumitru Dumbravă sunt chemați joi la DNA. În dosar mai este audiat și avocatul Doru Trăilă, apropiat al lui Dumbravă. Omul de afaceri Cătălin Hideg a depus denunț la DNA. Generalul în rezervă Dumi

Nicolae Ciucă: România SUSȚINE deschis Republica Moldova şi Ucraina în aspiraţiile lor europene

Gandul acum 27 minute
România susţine deschis Republica Moldova şi Ucraina în aspiraţiile lor europene, a transmis joi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, avertizând că „acest drum nu e deloc uşor”. Prezent la Black Sea and Balkans Security Forum, de la Bucureşti, Nic

A murit actorul Costel Constantin, la vârsta de 81 de ani. Mesajul lui Ion Iliescu

Mediafax acum 3 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani. Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, a postat pe blogul său un mesaj emoţionant. „Am aflat cu tristeţe că ultimul „Apus de soare” al lui Costel Constantin nu mai e doar numele unei pie

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Ciolacu, despre protestele aparatului de lucru al Guvernului: Susţin că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună. Cred că putem găsi soluţii pentru structuri de personal mai suple / Ministerele să finalizeze reorganizarea

News.ro acum 53 minute
Premierul Marcel Ciolacu a criticat, joi, protestul angajaţilor din aparatul de lucru al Guvernului, el arătând că ”sunt angajaţi care protestează susţinând că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună”. ”Cred că atât la Guvern, cât şi

Nou termen în dosarul accidentului din 2 Mai. Vlad Pascu a refuzat să dea declaraţii

Mediafax acum 38 minute
Dosarul în care doi tineri au murit în accidentul provocat de Vlad Pascu în 2 Mai a fost preluat de un alt judecător, Carmen Berevoianu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost recuzată de familiile victimelor. Familia celor doi tineri ucişi a

Grindeanu: Am avizat astăzi proiectul Drumului Expres Focşani - Brăila

Mediafax acum o ora
„Am avizat astăzi proiectul Drumului Expres Focşani - Brăila”, scrie pe facebook Sorin Grindeanu. El precizează că după avizarea indicatorilor tehnico-economici în Consiliul Tehnico Economic (CTE) al Ministerului Transporturilor urmează avizarea în

Mesaj RO-Alert în judeţul Sibiu, după semnalarea prezenţei unei ursoaice cu doi pui în zona unui obiectiv turistic

News.ro acum o ora
Autorităţile din judeţul Sibiu au emis, joi, un mesaj de avertizare, după semnalarea prezenţei unei ursoaice cu doi pui în zona Porumbacu de Sus, în zona turistică cunoscută sub denumirea de Castelul de Lut. ISU Sibiu anunţă, joi, că pe numărul unic

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Mediafax acum o ora
Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, majorarea cu 10%, în două tranşe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechităţi existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

Atenționare cod galben de descărcări electrice și grindină în mai multe zone ale țării. Cum va fi vremea în Capitală

Ziare.com acum 2 ore
Atenționare meteorologică cod galben, emisă joi, 23 mai, de către ANM, în care sunt anunțate averse, descărcări electrice și izolat grindină în Banat, Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali, în vestul Transilvaniei şi local în Maramureş

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

27°
joi

13°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°