Cifra de afaceri cumulată a celor 71 de companii care au raportat până acum rezultatele preliminare pe 2011 a crescut cu 17,6% faţă de anul precedent, iar profitul net cumulat a urcat cu 62%, însă numărul de companii care au închis anul cu profit a scăzut faţă de 2010.
Din cele 71 de companii listate care au publicat până vineri rezultatele financiare preliminare pe anul trecut 48 au raportat creşteri ale cifrei de afaceri (sau ale veniturilor totale) faţă de 2010.
Cele mai mari creşteri le-au avut SIF Transilvania (SIF3), cu un avans de 168% al veniturilor, şi SIF Moldova (SIF2), cu un plus de 87%, ca urmare a vânzării participaţiilor deţinute la BCR, urmate de Bursa de Valori Bucureşti (BVB), cu o creştere a afacerilor de 66,5%, determinată de tranzacţiile mai mari de pe piaţa de acţiuni după listarea Fondului Proprietatea (FP).
La polul opus, cele mai mari scăderi le-au suferit combinatul chimic Amonil Slobozia (AMO), cu minus 91%, după ce întreaga activitate a companiei a fost mutată către o firmă controlată de grupul Interagro, Chemgas Holding, care a preluat în 2010 atât activele, cât şi angajaţii Amonil.
Dezvoltatorul imobiliar Impact (IMP) a înregistrat o scădere a afacerilor de 58,6% pe fondul blocajului de pe piaţa imobiliară.
Toate companiile mari, cu afaceri de peste un miliard de lei, au înregistrat afaceri în creştere anul trecut. Cea mai mare creştere la această categorie a avut-o Rompetrol Rafinare (RRC), companie deţinută de grupul kazah KazMunaiGaz, ale cărei afaceri au urcat cu 43%, la 10,2 mld. lei (2,4 mld. euro), pe RAS. Producătorul de carburanţi care deţine rafinăria Petromidia are şi cele mai mari pierderi, de 720 mil. lei (170 mil. euro).
Următoarea creştere, de 35%, îi aparţine producătorului de îngrăşăminte Azomureş Târgu-Mureş (AZO), care a avut afaceri de 1,62 mld. lei (383 mil. euro