Procurorul general Laura Codruța Kovesi a dispus ca ancheta să fie coordonată de magistratul Marius Foitoș, șeful Serviciului Criminalistic din cadrul Secției de Urmărire Penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
Procurorii au audiat, ieri seară 12 persoane, iar în cursul zilei de astăzi, alte 14 persoane au dat declarații, susțin surse judiciare.
Cercetările sunt efectuate de echipe mixte de specialitate, formate din experți de la Protecția Muncii și Institutul Național de Cercetare și Protecție Antiexplozivă, coordonați de procurori.
Șeful Serviciului Criminalistic din cadrul Secției de Urmărire Penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Marius Foitoș, a fost delegat că coordoneze ancheta. Dosarul a fost oficial preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, de la cel de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, iar cercetările se desfășoară sub coordonarea procurorului-șef Marius Foitoș.
Din primele cercetări efectuate a reieșit că specialiștii care au pătruns în imobil, după prima explozie, erau dotați cu detectoare, dar că a doua deflagrație a survenit imediat după ce acestea au semnalat scurgeri de gaze.
Verificările efectuate au mai arătat că scurgerile de gaze au avut loc din cauza unei fisuri la îmbinarea "în T" a conductelor de gaz, la intersecția unde se află imobilul care a sărit în aer.
Anchetatorii au ridicat și documente de la compania Berg Sistem Gas, care este administrată de Costin Berevoianu, altfel consilier al primarului Capitalei, Sorin Oprescu.