Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Două luni într-o maşină înzăpezită

Publicat in Adevarul, luni 20 februarie 2012 ·

Un suedez a reuşit să reziste două luni într-o maşină înzăpezită, mâncând doar câteva alimente şi omătul care-l înconjura.

Un bărbat din Suedia a reuşit să supravieţuiască timp de două luni în maşina sa blocată în zăpadă în mijlocul unei păduri pustii, la temperaturi de -30 de grade Celsius. Peter Skyllberg a fost descoperit de un trecător, îngheţat şi aproape mort de foame. Doctorii care îl tratează în acest moment au spus că bărbatul în vârstă de 44 de ani a reuşit să supravieţuiască mâncând zăpadă şi folosind un soi de hibernare umană.

Potrivit presei britanice, Skyllberg s-a protejat de ger cu ajutorul unui sac de dormit, iar specialiştii consideră că zăpada depusă pe maşină a acţionat ca un scut împotriva temperaturilor reduse, transformând vehiculul într-un iglu.

Sub zăpadă din cauza depresiei

După ce a rămas blocat în zăpadă, se pare că bărbatul a avut mici provizii, deoarece poliţiştii au descoperit ambalaje de mâncare şi cutii de suc natural. Cu toate acestea, alimentele s-au terminat rapid, iar apoi maşina a rămas fără benzină, făcând imposibilă folosirea radiatorului. Pe lângă provizii, în maşină mai existau câteva reviste de benzi desenate şi câteva pachete de ţigări.

Deşi iniţial se credea că bărbatul ar fi fost un pasionat de natură, după internarea acestuia la spital au apărut noi detalii privind viaţa acestuia, poliţiştii considerând că el a vrut să se sinucidă. Potrivit apropiaţilor, Skyllberg suferea de depresie şi avea datorii. În decembrie, tribunalul din oraşul Orebro a început un proces pentru recuperarea datoriilor în valoare de 170.000 de euro.

De asemenea, ipoteza sinuciderii prin dispariţia în pădure a apărut şi după ce prietenii le-au spus poliţiştilor că suedezul se despărţise recent de iubita sa. În plus, acesta pierduse legătura cu membri familiei de peste 20 de ani.

Hiberna

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 2 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum 2 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 54 minute
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Superliga: Surpriză la Sibiu, FC Hermannstadt – Universitatea Cluj 2-1

News.ro acum 55 minute
Echipa FC Hermannstadt, ultima clasată în Superligă, a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-1, liderul campionatului, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a 17-a. Sibienii au început meciul cu un penalti acordat în favoarea lor după un fault co

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 2 ore
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 2 ore
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

0°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°