Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Orban: Băncile trebuie să valorifice mai mult oportunităţile proiectelor cu fonduri europene

Publicat in Romania Libera, luni 20 februarie 2012 ·

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat, luni, că băncile trebuie să crediteze mai mult contractanţii de proiecte cu fonduri europene şi să dezvolte produse de creditare destinate exclusiv acestora, potrivit Mediafax.

"Convingerea noastră este că există o marjă mult mai largă de manevră pentru sectorul bancar de a utiliza oportunităţile care există în domeniul gestiunii fondurilor comunitare", a spus Orban la o reuniune organizată de MAEur cu reprezentanţi ai mediului bancar. El a arătat că actuala criză economică ar putea avea rolul de a determina băncile să fie mai interesate de acest potenţial.

El a evidenţiat importanţa introducerii acum câţiva ani a scrisorii de confort angajante prin care pot fi giraţi contractanţii de fonduri europene, însă a subliniat că lipsesc progresele în două chestiuni esenţiale: stabilirea de mediul bancar a unui număr minim de criterii financiare de eligibilitate şi evaluarea proiectelor care să poată fi preluate în ghidurile solicitanţilor, precum şi dezvoltarea unor produse de creditare destinate exclusiv beneficiarilor de proiecte şi care să ţină cont de caracteristicile finanţărilor din fonduri nerambursabile.

Orban a subliniat că băncile utilizează acum de practica denumirii unor produse de creditare pentru zona fondurilor nerambursabile, însă condiţiile de creditare sunt aceleaşi cu cele pentru ceilalţi beneficiari.

De asemenea, el a punctat că UE este interesată să aloce mai mulţi bani pentru IMM-uri şi facilitarea accesului acestora la finanţările europene prin acordarea de granturi, subvenţionarea dobânzilor şi contribuţii la provizioanele de garantare. Potrivit lui Orban, mii de IMM-uri din România au beneficiat anul trecut de fonduri europene, creându-se astfel direct şi indirect zeci de mii de locuri de muncă.

În perspectiva exerciţiului financiar 2014-2020, Orban a sublinia

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Foști șefi din SRI, anchetați de DNA într-un dosar de corupție. Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, în vizorul procurorilor

Press Alert acum 19 minute
Florian Coldea (dreapta) Generalii Florian Coldea și Dumitru Dumbravă sunt chemați joi la DNA. În dosar mai este audiat și avocatul Doru Trăilă, apropiat al lui Dumbravă. Omul de afaceri Cătălin Hideg a depus denunț la DNA. Generalul în rezervă Dumi

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Ciolacu, despre protestele aparatului de lucru al Guvernului: Susţin că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună. Cred că putem găsi soluţii pentru structuri de personal mai suple / Ministerele să finalizeze reorganizarea

News.ro acum 28 minute
Premierul Marcel Ciolacu a criticat, joi, protestul angajaţilor din aparatul de lucru al Guvernului, el arătând că ”sunt angajaţi care protestează susţinând că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună”. ”Cred că atât la Guvern, cât şi

A murit actorul Costel Constantin, la vârsta de 81 de ani. Mesajul lui Ion Iliescu

Mediafax acum 3 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani. Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, a postat pe blogul său un mesaj emoţionant. „Am aflat cu tristeţe că ultimul „Apus de soare” al lui Costel Constantin nu mai e doar numele unei pie

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Mediafax acum o ora
Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, majorarea cu 10%, în două tranşe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechităţi existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

Nou termen în dosarul accidentului din 2 Mai. Vlad Pascu a refuzat să dea declaraţii

Mediafax acum 12 minute
Dosarul în care doi tineri au murit în accidentul provocat de Vlad Pascu în 2 Mai a fost preluat de un alt judecător, Carmen Berevoianu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost recuzată de familiile victimelor. Familia celor doi tineri ucişi a

Premierul Marcel Ciolacu, lămuriri despre decontarea unor cheltuieli pentru ochelari: Am plafonat suma la 500 de lei de persoană, după ce unii funcţionari publici s-au gândit că-şi pot deconta ochelari de fiţe, care costă mii de lei

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a venit, joi, cu lămuriri despre facilitatea dată de Executiv privind decontarea unor cheltuieli pentru ochelari, el arătând că au plafonat suma la 500 de lei de persoană, după ce unii funcţionari publici s-au gândit că-şi p

Guvernul validează ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro. Ciolacu: Există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă

News.ro acum 2 ore
Guvernul validează în şedinţa de joi ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro, premierul Marce Ciolacu declarând că există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă.

Palatul Victoria îi râde în nas Rusiei: Planul de a îngenunchia Republica Moldova folosind arma energiei a eşuat

Mediafax acum 2 ore
„O decizie majoră vizează noul pachet de ajutor pentru Republica Moldova, adoptat prin ordonanţă de urgenţă. În primul rând, continuăm exportul de energie, măsură esenţială pentru supravieţuirea economică a fraţilor noştri”, spune Marcel Ciolacu. El

Atenționare cod galben de descărcări electrice și grindină în mai multe zone ale țării. Cum va fi vremea în Capitală

Ziare.com acum 2 ore
Atenționare meteorologică cod galben, emisă joi, 23 mai, de către ANM, în care sunt anunțate averse, descărcări electrice și izolat grindină în Banat, Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali, în vestul Transilvaniei şi local în Maramureş

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

25°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°