Fiecare dintre noi avem acasă o mică farmacie personală. Locul şi condiţiile în care păstrăm medicamentele acasă influenţează eficacitatea acestora şi poate avea consecinţe grave dacă nu respectăm toate indicaţiile medicului şi regulile de pe prospecte.
,,Ştim cu toţii de existenţa acelui colţ cu medicamente pe care îl aveau bunicii şi părinţii noştri. Cei mai mulţi dintre ei îl amenajau în baie sau în bucătărie, ca să poată luă pastilele mai uşor. Dar medicamentele ţinute în condiţii improprii nu numai că îşi vor pierde proprietăţile, însă pot deveni şi periculoase. Indiferent de tipul medicamentului, este important că pacienţii să înţeleagă că acestea trebuie tratate cu seriozitate, de la depozitare, până la administrare. Medicamentele trebuie depozitate în anumite condiţii şi administrate în funcţie de indicaţiile medicului sau ale farmacistului.", a declarat Cristian Lutan, Director Executiv Adjunct - Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM).
1. Păstrează întotdeauna medicamentele în cutia lor originală sau în ambalajul primit de la farmacie
Această recomandare este cu atât mai importantă cu cât, de cele mai multe ori, sunt cumpărate doar câteva medicamente şi nu o cutie întreagă.
Tratarea unei anumite afecţiuni cu un medicament necorespunzător poate avea efecte adverse grave, de aceea este indicat să fie păstrată nu numai cutia originală, dar şi prospectul medicamentelor. Este de asemenea indicat că prospectul să fie consultat de către pacient înainte de începerea oricărui tratament.
2. Păstrează medicamentele într-un loc întunecos şi răcoros - dulapul din baie sau cel din bucătărie nu oferă cele mai bune condiţii de păstrare.
Medicamentele sunt testate în anumite condiţii şi eficientă lor este maximă dacă aceste condiţii sunt respectate ulterior. Medicamentele trebuie păstrate într-un m