Guvernul va transmite oficialilor FMI şi CE, la întâlnirea programată pentru miercuri, un semnal de continuitate privind respectarea angajamentelor convenite de fostul Cabinet şi va permite noilor miniştri să se "acomodeze" cu membrii misiunii, a declarat, marţi, premierul Mihai Răzvan Ungureanu.
"În primul rând, dăm un semnal de continuitate în ceea ce priveşte respectarea angajamentelor internaţionale pe care guvernul precedent şi le-a asumat, ni le asumăm la rândul nostru. Este şi o întâlnire de acomodare cu noii conducători de ministere care sunt implicaţi în acoperirea angajamentelor noastre externe", a spus Ungureanu.
El a apreciat că întâlnirea este una "normală, naturală", în care nu va fi pusă în discuţie scrisoarea de intenţie convenită deja de cele două părţi, ci doar vor fi analizate rezultatele obţinute până în prezent.
"Discuţia se va axa, în principal, pe situaţia economică internaţională şi pe ceea ce astăzi avem în ţară. Evident, vom face o trecere în revistă a rezultatelor pe care, până în momentul de faţă, le-am înregistrat în punerea în aplicare a punctelor cunoscute din scrisoarea de intenţie", a afirmat premierul.
O întâlnire cordială
La rândul său, noul purtător de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat că Guvernul va discuta cu reprezentanţii FMI, CE şi BM "pe marginea scrisorii de intenţie" convenită cu guvernul anterior şi că întâlnirea va fi una "cordială".
"Miniştrii şi-au însuşit ţintele din scrisoarea de intenţie şi încearcă la rândul lor să-şi clarifice toate aceste obiective împreună cu reprezentanţii Fondului, avem noi miniştri care în acest moment trebuie să negocieze şi să deruleze în continuare obiectivele scrisorii de intenţie", a afirmat Suciu.
El a adăugat că, formal, Guvernul nu va discuta cu FMI despre ţintele de deficit, dar că informal nu exclude această posibil