Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE Accident cu victime pe E85, între Leţcani şi Podu Iloaiei

Publicat in Adevarul, marți 21 februarie 2012 · ·

Mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi şi Ambulanţă au fost solicitate să intervină marţi dimineaţă pe drumul european E85.

Ora 13.40 Copilul ajuns la Spitalul de Pediatrie este un sugar de şase luni. Paradoxal, fetiţa era programată pentru un control la spital şi se îndrepta chiar în această dimineaţă spre unitatea medicală.

În drum spre spital, maşina în care se afla cu mama ei a fost implicată în accidentul rutier.

„Sugarul se află în evidenţa noastră pentru că are o afecţiune cronică. Era programată pentru o internare de rutină. A suferit în urma accidentului o contuzie toraco-abdominală şi un traumatism craniocerebral minor. A fost internată împreună cu mama pentru supraveghere“, spune doctorul Elena Hanganu, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sfânta Maria“ din Iaşi.

Ora 10.40 Cele două femei cu vârste de 30 şi 35 de ani care au ajuns la Spitalul „Sfântul Spiridon“ sunt în afara oricărui pericol.

„Cele două paciente sunt conştiente, stabile, se află în explorări medicale. Una din femei are fractură de bazin“, spune doctorul Diana Cimpoeşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sfântul Spiridon“ Iaşi.

Accident tragic la calea ferată, lângă Paşcani: patru morţi într-o maşină lovită de rapidul Bucureşti- Suceava(Update)

Ora 9.00 Potrivit ISU, trei persoane au fost aduse la Iaşi, două au fost transportate la Spitalul "Sf. Spiridon", iar un copil a fost dus la Spitalul "Sf. Maria". "S-a intervenit cu două ambulanţe şi un echipaj de prim ajutor de la Podu Iloaiei. Maşina de descarcerare a fost solicitată, dar când a ajuns acolo, răniţii erau deja scoşi din autoturisme", au spus reprezentanţii ISU Iaşi.

Ora 8.50 Marţi dimineaţă, în jurul orei 8.00, pe E85, a avut loc un accident rutier soldat cu victime. Echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină. Poliţiştii

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 2 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum o ora
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 4 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Turul Franţei. Tim Wellens câştigă etapa 15, al 113-lea ciclist cu victorii în toate Marile Tururi

Mediafax acum 40 minute
Wellens a trecut linia de sosire în 3 ore, 34 minute şi 9 secunde, după un atac solitar de 40 km, reuşind să îşi adauge în palmares prima victorie de etapă din Turul Franţei, după succesele anterioare din Giro şi Vuelta, şi a 41-a victorie din carie

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 3 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Zeci de palestinieni uciși la un centru de distribuție a hranei din Gaza. „Lunetiștii au deschis focul ca și cum vânau animale”

HotNews acum 2 ore
Protecţia civilă din Fâşia Gaza a anunţat, duminică, că 57 de palestinieni au fost ucişi şi zeci răniţi de „tiruri israeliene” în apropierea unui punct de distribuţie de ajutor umanitar din nordul teritoriului palestinian devastat de război, relatea

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum 2 ore
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

„Granița etern sângeroasă” a Rusiei. Un expert german spune de ce moartea lui Putin nu va schimba situația Europei

HotNews acum 3 ore
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat un academician militar german, Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Vien

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 4 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°